Soldaţii Lewis Hendry şi Conrad Lewis au murit umăr la umăr în timp ce patrulau în regiunea Nad-e Ali, una dintre cele mai periculoase din sudul Afganistanului. Cei doi soldaţi şi camarazii lor primiseră misiunea de a identifica locurile în care se ascundeau mai mulţi lunetişti când au fost atacaţi. Au încercat să se ascundă în spatele unui zid, însă n-au mai apucat. Se pare că lunetistul ar fi un fost luptător mujahedin de 55 de ani, care foloseşte o puşcă de fabricaţie britanică, Enfield, şi se deplasează din loc în loc pe o motocicletă. A fost descris de ofiţerii de informaţii drept britanic drept ”cel mai bine pregătit şi mai răbdător asasin” cu care s-au confruntat până acum în Afganistan.
Nu numai acest incident a captat atenţia weekend-ul trecut în Afganistan. Noul secretar american al Apărării, Leon Panetta, care a condus CIA până în urmă cu zece zile, a sosit sâmbătă în Afganistan, având convingerea că, după uciderea lui Osama bin Laden, victoria strategică asupra al-Qaida este posibilă, ceea ce pregăteşte terenul pentru o retragere a trupelor. Această primă vizită a noului şef al Pentagonului a fost umbrită şi de un alt incident ce a avut loc sâmbătă dimineaţa în nordul ţării, în care un membru al serviciilor afgane de informaţii, NDS, a ucis doi soldaţi americani. Ofiţerul de informaţii, care era în vacanţă, a fost ucis la rândul său de un al treilea soldat american. Soldaţii şi poliţiştii afgani au mai deschis focul, în trecut, asupra trupelor NATO, dar este prima dată, din câte se ştie, când un membru al serviciilor de informaţii este implicat într-un asemenea asemenea incident.
Leon Pantetta se află în Afganinstan pentru a se întâlni cu soldaţii americani şi comandanţii lor, dar şi cu preşedintele afgan Hamid Karzai şi alţi oficiali guvernamentali. Se va discuta cu ei despre planurile recent anunţate de Washington de a retrage 10.000 de soldaţi în acest an şi alţi 23.000 până la sfârşitul lui septembrie 2012. Ceilalţi 68.000 care mai rămân ar urma să fie retraşi până la sfârşitul anului 2014. După uciderea lui Osama bin Laden, conducerea reţelei teroriste a fost preluată de adjunctul său, Ayman al-Zawahiri. Fostul şef al CIA crede că acesta încă se află în regiunea tribală a Pakistanului. Leon Panetta susţine că ameninţările la adresa SUA sunt mai probabile să provină din Yemen şi din partea unor persoane precum Anwar al-Awlaki, născut în SUA, una dintre figurile-cheie ale al-Qaida din Peninsula Arabică.