Noutăţi privind taxele locale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
SPIT Constanţa

Noutăţi privind taxele locale

Administrație 08 Ianuarie 2014 / 00:00 975 accesări

Începând de ieri, ghişeele Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa au fost deschise pentru colectarea impozitelor şi taxelor locale. Încă din prima zi de lucru, conducerea instituţiei a anunţat că, în anul 2014, impozitele şi taxele locale se menţin la nivelul anului 2013, cu excepţia impozitelor pe clădiri, respectiv teren, care au fost indexate cu 16,05%, conform dispoziţiilor legale în vigoare. „Menţionăm că, anul acesta, contribuabilii beneficiază de bonificaţii pentru achitarea integrală a obligaţiilor datorate bugetului local, după cum urmează: 10% din cuantumul taxei de folosire tramă stradală, aferentă anului 2014, pentru autorizaţiile eliberate până la 31 ianuarie 2014, inclusiv; 10% pentru persoanele fizice şi 5% pentru persoanele juridice, în cazul plăţii integrale şi cu anticipaţie până la 31 martie 2014, inclusiv, a impozitului pe clădiri, teren, respectiv mijloace de transport, şi 10% din cuantumul taxei de habitat pentru contribuabilii care plătesc integral taxa de habitat până la 31 martie 2014, inclusiv“, a declarat directorul executiv al SPIT, Virginia Uzun. Achitarea sumelor datorate se poate face la orice ghişeu al instituţiei, după următorul program: luni, marţi, miercuri şi vineri în intervalul orar 8.30 - 16.30 şi joi în intervalul orar 8.30 - 18.30. De asemenea, contribuabilii pot opta pentru alte modalităţi de plată: prin intermediul cardului bancar (pe site-ul instituţiei, www.spit-ct.ro), prin Internet Banking, ordin de plată, mandat poştal sau la orice oficiu poştal, agenţiile Garanti Bank sau staţiile OMV din municipiu.



12