Fotbaliştii de la CSM Medgidia şi-au reluat pregătirile acum o săptămînă, sub conducerea aceloraşi antrenori ca în sezonul trecut: Vasile Enache şi Cătălin Ilcu. „Ne pregătim la Medgidia şi nu cred că vom pleca la munte. Probabil că săptămîna viitoare vom efectua un semicantonament la stadion, dar sigur este că vom juca meciuri amicale în fiecare miercuri şi sîmbătă”, a declarat antrenorul principal Vasile Enache. Faţă de campionatul trecut, lotul nu a suferit modificări importante: Siminiceanu, V. Chiru, Celnicu (portari), Bleortz, Feta, Ilcu, Poşircă, Andreescu, Comănaşi, Hampu, Anuţa, Badea, Nae, Funda, Pena, Husein, D. Gheorghe, Hanu şi Catrina (jucători de cîmp), ultimii patru fiind juniori. Lui Stepanovici i-a expirat contractul şi Vintileanu nu s-a mai prezentat la echipă, în schimb s-a întors Dodan, care în retur plecase la Steaua II Bucureşti. „Mai avem cîţiva jucători în probe, cu care sper să ne înţelegem şi să rămînă la noi. De asemenea, există cîţiva jucători la final de contract, pe care vrem să-i păstrăm în lot”, a mai spus Vasile Enache. CSM Medgidia a jucat aseară primul meci amical din această vară, în deplasare, cu Perla Basarabi, iar sîmbătă va primi vizita noii promovate Săgeata Stejaru. Vor urma jocuri de verificare cu Portul Constanţa (tur-retur) şi CS Eforie (la Medgidia).