Tenismanul sârb Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, nu va participa la turneul de categoria Masters 1.000 de la Madrid, organizat de omul de afaceri Ion Ţiriac, informează Marca. Djokovic, care a câştigat primele trei turnee din categoria Masters 1000 din acest sezon (Indian Wells, Miami şi Monte Carlo), va reveni în competiţii cu ocazia întrecerii de la Roma (10-17 mai), care este de acelaşi nivel. Liderul ierarhiei ATP nu avea niciun punct de apărat la Madrid, deoarece anul trecut nu a participat din cauza unei accidentări. Turneul de la Madrid este unul la care principalii jucători sunt obligaţi să participe dacă nu sunt accidentaţi, dar Djokovic îndeplineşte două condiţii fixate de ATP pentru a putea renunţa la astfel de întreceri. Sârbul a disputat mai mult de 600 de meciuri în cariera profesionistă şi are peste 12 ani în circuitul ATP. Turneul masculin de la Madrid va debuta sâmbătă, iar favoritul principal va fi elveţianul Roger Federer, locul 2 ATP.