Novanc a revenit la HCM

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal masculin

Novanc a revenit la HCM

Sport 03 Iulie 2013 / 00:00 775 accesări

Campioana Handbal Club Municipal Constanţa încearcă să creioneze deja lotul pentru noul sezon, în care obiectivele clubului vor fi, cu siguranţă, câştigarea titlului şi a Cupei României la handbal masculin, dar şi o participare cu rezultate cât mai bune în Cupele Europene. În acest sens, oficialii formaţiei care a cucerit opt titluri naţionale în ultimii zece ani au oficializat primele două transferuri. Este vorba despre doi jucători care se vor afla la o nouă experienţă la HCM, centrul Bogdan Şoldănescu şi pivotul Marius Novanc. Dacă Şoldănescu a parafat contractul în urmă cu aproximativ două săptămâni, noua înţelegere fiind valabilă pentru următorii doi ani, Novanc şi-a pus şi el semnătura pe noul contract cu HCM Constanţa. După un sezon în care a evoluat la Ştiinţa Bacău, unde a trebuit să se mulţumească doar cu locul secund, pivotul, care va împlini 33 de ani în luna noiembrie, a acceptat, ieri, propunerea campioanei României de a semna o înţelegere valabilă pentru următoarele două sezoane.

„Nu era locul lui acolo, la Bacău. A fost o greşeală că a evoluat acolo. Nu ar fi trebuit să plece niciodată de la HCM. Este un jucător de valoare, căpitanul echipei naţionale. El s-a simţit mereu bine la Constanţa şi de aceea a acceptat să-şi rezilieze contractul cu Bacău şi să revină la HCM”, a declarat directorul executiv al clubului constănţean, Nurhan Ali. Pivotul Marius Novanc a mai evoluat la HCM în perioada februarie 2011 - mai 2012, câştigând două titluri de campion al României.

„Mă bucur că am revenit la Constanţa şi sper să obţinem rezultate foarte bune. HCM întotdeauna a avut pretenţii la titlu. Şi anul trecut s-a impus destul de clar în campionat, şi-a păstrat valoarea şi este important să creştem cât mai mult. Am trei titluri de campion, îmi doresc şi altele, mai ales că vreau să mă retrag de la Constanţa şi să o fac într-un mod cât mai plăcut” a mărturisit Novanc.

HCM Constanţa va disputa, în acest an, un tur preliminar pentru a accede în grupele principale ale Ligii Campionilor, urmând să participe la turneul care va avea loc în perioada 31 august - 1 septembrie, la Porto.



12