Cu acest titlu nonconformist îşi făcea debutul Eugen Ionescu, în epoca interbelică. Mai târziu, în era comunistă, această negaţie imperativă şi-a pierdut caracterul rebel şi a intrat în recuzita verbală a limbii de lemn. După ce, vreme de aproape 50 de ani, ni s-au uscat gurile strigând: „Nu, imperialiştilor” sau „Nu, chiaburilor”, exclamaţia a început să-şi recapete demnitatea lingvistică şi morală, în urma Revoluţiei din 1989! Astăzi, ea poate fi întâlnită din ce în ce mai des în sloganurile politice sau cu revendicări sociale...

Am creionat acest preambul lapidar pentru a introduce o temă de editorial pe care unii ar fi tentaţi să o considere minoră, deşi nu este cazul, după cum veţi vedea. Sătul de politică, dar solidar cu un prieten motociclist, weekend-ul trecut am participat la un marş de protest al „bikerilor” din Bucureşti. Am încălecat un „Kawasaki” pe locul din spate, mi-am pus casca, l-am strâns după brâu pe amicul meu şi a m pornit din faţa Parcului Carol, traversând capitala până la Aeroportul Băneasa, care se numeşte acum „Aurel Vlaicu”. Motocicliştii protestau în acest fel pentru moartea a trei tineri, survenită săptămâna trecută, la interval de câteva zile, din cauza craterelor, căci altfel nu le pot numi, de pe străzile Bucureştiului, care fac tot mai multe victime, în ultima vreme, în rândurile pasionaţilor acestui sport... Faţă de gravele probleme economice şi sociale cu care se confruntă România, asta ar părea un fleac, dar nu este aşa! Am fost profund impresionat de uriaşa pancartă pe care o purta primul rând de motociclişti, desfăşurată pe toată lăţimea sensului de mers. Pe o pânză albă era scris cu roşu „NU mai umpleţi gropile cu sângele nostru!” În acea clipă mi-am amintit că, în perioada campaniei prezidenţiale, văzusem un afiş lipit pe zidul unei clădiri bucureştene: „NU Băsescu!” Apoi mi-am adus aminte de un slogan de la un miting al pensionarilor: „NU vă mai umpleţi buzunarele cu banii bătrâneţilor noastre!” În acelaşi spirit negativ, la protestul bugetarilor, de acum câteva săptămâni, citisem un mesaj parafrazat şi pe burtiera unei televiziuni: „NU vrem Constituţie nouă pe burta goală!” Cea mai recentă, însă, şi cea mai ironică negaţie, am consemnat-o în cazul cadrelor didactice de la Buzău, acum câteva zile, pe care am şi transcris-o într-un editorial trecut: „NU fura! Guvernanţii NU suportă concurenţa...” Adăugaţi în această panoplie strigări de genul „NU mai putem!”, „NU plecăm acasă!” sau „NU cerşim nimic!”.

Aşadar, cel de al doilea mandat prezidenţial al lui Traian Băsescu, împreună cu cel de al patrulea Guvern Boc, au aşezat România sub zodia unui dramatic „NU” politic, economic şi social. Ce-i de făcut? NU ştiu, dar să NU cumva să mai votaţi greşit şi peste doi ani, dacă NU va fi prea târziu! Eu NU le mai plâng de milă proştilor sau naivilor, ci doar şomerilor, bătrânilor şi copiilor. NU-i aşa că am dreptate?!