Nu a apucat să vadă lumina zilei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nu a apucat să vadă lumina zilei

Eveniment 24 Decembrie 2008 / 00:00 30582 accesări

Elisabeta Cucu, de 21 de ani, din localitatea Ştefan cel Mare, nu a apucat să se bucure de micuţul său, care ar fi trebuit să vină pe lume în urmă cu două zile, la Spitalul Orăşenesc din Cernavodă. Ea o acuză pe moaşa care a supravegheat-o că şi-a neglijat serviciul. „Ea este de vină pentru că, dacă îl chema pe doctor aşa cum i-am spus eu, nu cred că bebeluşul murea. Nu i-a lăsat nici pe ai mei să-l sune şi să-l cheme la spital pentru că apa se rupsese, deci mai aveam puţin şi năşteam. M-a urcat ea pe masă şi m-a consultat şi mi-a spus că nu am eu faţă de femeie care urmează să nască”, povesteşte Elisabeta. Şi mama tinerei susţine că moaşa nu şi-a făcut treaba şi că dacă medicul ar fi fost chemat de acasă, poate lucrurile nu ar fi fost atît de tragice. „Nici nu ştim ce să spunem. Medicul nu are nicio vină. Credem că de vină este moaşa”, a mai spus mama. Între timp, atunci cînd s-a constatat că inima produsului de concepţie nu se mai aude, medicii au întocmit o fişă prin care s-a decis transferul Elisabetei la Spitalul din Medgidia, acolo unde există cele necesare pentru expulzarea fătului mort. Potrivit medicului care a avut-o în evidenţă pe gravidă timp de nouă luni, Chazli Fawaz, tinerei i s-a propus de mai multe ori să accepte intervenţia de cezariană, însă ea nu a acceptat. „Era la prima naştere şi am spus că este mai bine să încerce pe cale naturală. Dacă nu putea, atunci medicii interveneau”, spune mama. „I-am spus că este mai bine să se procedeze la intervenţia de cezariană pentru că, în ultima perioadă, au fost depistate unele probleme. Ea avea prea mult lichid, mult prea mult”, a mai spus medicul. Elisabeta este acum internată la Spitalul din Medgidia, ea fiind deja supusă manevrei de expulzare a fătului mort. „Noi ne-am făcut treaba aşa cum s-a impus. Pacienta este acum bine. Aşteptăm rezultatul histopatologic ca să vedem exact care este cauza pentru care bebeluşul a murit”, a explicat, la rîndul său, medicul de gardă de la Spitalul din Medgidia, Anca Belcin. Elisabeta face parte din categoria gravidelor cu simţ de răspundere, ea mergînd la consult de specialitate lună de lună, şi ascultînd cu sfinţenie sfatul medicului ginecolog. Femeia nu s-a gîndit nici măcar o clipă că va ajunge în situaţia să aducă pe lume un făt mort, după ce, timp de nouă luni de zile, nu a avut niciun fel de problemă de sănătate care să-i pună în pericol sarcina. „Au fost mici infecţii urinare şi atît. Am înţeles că multe gravide se confruntă cu asemenea probleme”, a mai spus tînăra mamă. Toate ecografiile care i-au fost făcute tinerei nu au arătat nimic rău, potrivit medicului ginecolog.



Ştiri recomandate

12