„Nu accept disponibilizări şi vagoane vândute la fier vechi”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Managerii privaţi, puşi la treabă Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu:

„Nu accept disponibilizări şi vagoane vândute la fier vechi”

Economie 23 Noiembrie 2013 / 00:00 524 accesări

ANTI-ECONOMIC Managerii privaţi ai companiilor de stat trebuie să vină cu soluţii pentru revigorarea firmelor respective, a declarat vineri ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, după audierea pe buget din Parlament, precizând că nu va fi de acord cu „disponibilizări şi vânzări de vagoane”. Ba mai mult, potrivit ministrului, „companiile care sunt pe minus nu vor beneficia de bonusuri”. Întrebată despre disponibilizările care vor avea loc anul viitor la companiile din subordinea ministerului, în special CFR Marfă, Mănescu a precizat că, în urma discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), s-a convenit că prioritare sunt „restructurarea şi viabilizarea economică a companiilor”. „Dacă putem face asta fără să restructurăm şi fără să disponibilizăm oameni, este perfect. Tocmai de aceea, aştept managerii privaţi să vină cu soluţii. Este foarte uşor să spui că dai oameni afară şi vinzi vagoanele la fier vechi! Este cel mai simplu. Dar trebuie să vină cu mai mult de atât”, a punctat ministrul, punând accent pe ideea că nu este de acord să înceapă concedierile fără a se fi încercat, în prealabil, alte măsuri. „Mi se pare anti-economic. Dacă măsurile de redresare nu sunt suficiente, abia atunci accept propuneri de disponibilizări. Până atunci, nu sunt de acord cu aşa ceva!”, a subliniat Mănescu.

BUGET INFIM Ministrul Transporturilor a mai spus vineri că nu este mulţumită de bugetul ministerului pe care îl conduce, apreciind că, „şi dacă s-ar aduna bugetele tuturor ministerelor, tot nu s-ar acoperi nevoia pe care o are infrastructura din România”. „Este nevoie de investiţii foarte mari, în condiţiile în care nu s-a făcut nimic constant sau la timp. E bine totuşi că avem proiecte în derulare, cu fonduri europene şi cu o contribuţie de la bugetul de stat”, a spus Ramona Mănescu. Ea a mai arătat că există şi perspectiva alocării bugetare pentru perioada 2014 - 2020, fapt care oferă un plus de finanţare pentru proiectele noi. La final, ministrul de resort a spus că pentru 2014, aşa cum s-a construit bugetul şi cum s-a convenit cu FMI, companiile din subordine nu au voie să mai facă arierate, iar cele pe care le au în prezent trebuie plătite, bugetul acoperind asta.



12