Interpretul lui Alex, Bogdan Dumitrache, a însoţit filmul „Din dragoste, cu cele mai bune intenţii” în capitala Valoniei, în cadrul celei de-a 26-a ediţii a Festivalului Internaţional al Filmului Francofon de la Namur. Era firesc să purtăm, aşadar, un dialog cu cunoscutul actor, având în vedere apropiata premieră românească, dar şi evoluţia mai mult decât convingătoare a acestuia pe parcursul întregului film.

Actorul deţine o filmografie impresionantă, fiind unul dintre preferaţii tinerilor regizori. A jucat, între altele, în „Trafic” de Cătălin Mitulescu, încununat cu Palme d’Or. Îl regăsim în „Moartea domnului Lăzărescu” de Cristi Puiu, „Hârtia va fi albastră” de Radu Muntean. Au urmat alte două colaborări cu Cătălin Mitulescu: „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” şi „Loverboy”. Îi priesc festivalurile, dar mai cu seamă, Cannes-ul.

Reporter (Rep.): Deşi aţi fost distribuit într-o serie de filme de primă mână, iată că abia acum vi se oferă o partitură de întindere.

Bogdan Dumitrache (B.D.): Aşa a fost să fie. Uneori, rolul principal vine devreme, alteori, ca în cazul meu, a trebuit să aştept mai mulţi ani până să se ivească.

Rep.: Cum a mers castingul?

B.D.: Nu ştiu ce să spun... Am simţit că mă „întâlnesc”, că sunt pe aceeaşi lungime de undă cu regizorul. Spun asta având în vedere serialul „În derivă” de la HBO. Cu toate acestea, nu am fost ales la castingul acestui nou film. Între timp, Adrian Sitaru s-a răzgândit şi mi-a acordat rolul lui Alex.

Rep.: Cât de dificil este să joci aproape în fiecare cadru şi cum se resimte la filmare formula „unghiului subiectiv” practicată de regizor?

B.D.: Nu ştiu dacă o să răspund în ordinea propusă, pentru că lucrurile se îmbină. Am avut foarte buni parteneri la fiecare plan, dar, pentru mine, şi presupun şi pentru ei, a fost o problemă să ne acomodăm cu această chestiune a „unghiului subiectiv”. Este o dificultate tehnică, dar şi personală, de psihologie a jocului. Practic, te adresezi aparatului.

Rep.: Deci, nu vezi, ca să zic aşa, partenerul. Nu suntem într-un uzual câmp-contracâmp.

B.D.: Nu, eşti doar cu camera. Tocmai de aceea, sub raport tehnic, ai de păstrat nişte nuanţe. Joci direct în obiectiv, dar, de fapt, te adresezi altui personaj. Este greu să marchezi nuanţele. Totul trebuie făcut cu minimum de mijloace. Cea mai mică neatenţie, o schimbare de direcţie a privirii, oricât de uşoară, se resimte. Odată stabilită, însă, convenţia ca atare, lucrurile încep să devină clare. Este o experienţă pentru orice actor, tocmai pentru că îţi asumi dificultatea de a exprima nuanţe într-un exerciţiu tehnic. Nu aveam partenerul în faţă, aşa că se impunea să mi-l imaginez. Este destul de greu să lucrezi astfel. (va urma)