„Nu am violat-o! E fosta mea prietenă!”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
A ajuns în arest

„Nu am violat-o! E fosta mea prietenă!”

Eveniment 15 Octombrie 2013 / 00:00 2164 accesări

Tânărul de 23 de ani acuzat că a violat o tânără, în timp ce aceasta se îndrepta spre serviciu, a ajuns în faţa magistraţilor. Ieri dimineaţă, Elvis Păun a fost audiat de procurorii constănţeni, însă nu a recunoscut niciuna din acuzaţiile aduse: viol şi tentativă de tâlhărie. „Prin constrângere, a întreţinut acte sexuale cu partea vătămată, cauzându-i leziuni traumatice care necesită pentru vindecare două-trei zile de îngrijiri medicale. Totodată, s-a reţinut că atât înainte, cât şi ulterior comiterii infracţiunii de viol, prin folosirea de violenţe, inculpatul i-a solicitat acesteia să îi dea telefonul mobil şi banii, lucru nerealizat datorită inexistenţei acestor bunuri asupra părţii vătămate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, procuror Cristina Mastacan. Deşi medicii legişti au confirmat violul, tânărul a continuat să susţină că este nevinovat. „Nu am violat-o ! E fosta mea prietenă!”, a declarat Elvis Păun. Ieri, procurorii au propus instanţei arestarea preventivă a lui Păun. Câteva ore mai târziu, judecătorii au emis pe numele lui mandat pentru o perioadă de 29 de zile.

VIOLUL Agresiunea a avut loc duminică dimineaţă, în jurul orei 7.30, pe un teren neamenajat. După ce a coborât din autobuz, pe strada Ştefăniţă Vodă, victima s-a ducea la un mall de pe bulevardul Aurel Vlaicu, unde lucrează ca femeie de serviciu. Pe drum, ea a fost acostată de individ şi, pentru că nu a vrut să îi dea bani sau un telefon mobil, acesta ar fi violat-o. După aproximativ o oră, femeia a scăpat din ghearele agresorului, le-a spus colegelor sale ce s-a întâmplat şi apoi a sunat la 112. Individul nu s-a ferit şi s-a dus în hypermarket, unde a fost prins de poliţişti. Rudele lui Păun, care au venit într-un suflet la Poliţie, au declarat că tânărul nu ar fi făcut aşa ceva deoarece era timid şi el se afla în mall pentru a-i cumpăra bomboane copilului său.



12