„Nu!” măsurilor de austeritate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Nu!” măsurilor de austeritate

Social 08 Iunie 2010 / 00:00 522 accesări

Membrii celor cinci confederaţii reprezentative din România au reluat, începând de ieri, seria protestelor faţă de măsurile de austeritate anunţate de Guvern, încercând să-i convingă pe parlamentari să voteze în favoarea moţiunii de cenzură la adresa cabinetului Boc. Aproximativ 3.000 de sindicalişti au participat, ieri, între orele 13.00 şi 18.00, la un miting de protest în faţa intrărilor din Palatul Parlamentului, în timp ce Guvernul şi-a asumat răspunderea pe cele două proiecte de lege privind reducerea salariilor în sistemul bugetar cu 25%, a pensiilor şi ajutorului de şomaj cu 15%, precum şi a altor drepturi sociale. Potrivit preşedintelui CNSLR-Frăţia, Marius Petcu, astăzi şi mâine vor continua mitingurile în faţa Parlamentului cu maximum 2.000 de persoane, iar în teritoriu vor fi pichetate sediile parlamentarilor pentru a-i sensibiliza să voteze moţiunile de cenzură depuse împotriva celor două proiecte de lege. „Votul parlamentarilor este decisiv. De ei depinde dacă peste o criză economică gravă doresc să suprapună şi o criză socială. Noi sperăm ca moţiunile de cenzură să treacă şi cele două legi privind reducerea salariilor şi a pensiilor să fie blocate”, a declarat preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu. Unul dintre protestatarii aflaţi în faţa Palatului Parlamentului i-a invitat pe guvernanţi să trăiască ei cu 700 de lei pe lună, din care să-şi crească copiii şi să-şi plătească facturile şi ratele la bănci. „Cum se poate ca un singur om, preşedintele Traian Băsescu, să hotărască în numele a 19 milioane de persoane?”, s-a întrebat, cu lacrimi în ochi, o pensionară venită să-i roage pe guvernanţi să nu-i micşoreze venitul şi aşa mizer. Liderii sindicali au anunţat că în ziua dezbaterii moţiunilor de cenzură, probabil marţi, 15 iunie, va fi grevă generală la nivel naţional şi şi-au exprimat speranţa să li se alăture toate categoriile sociale. De asemenea, în Bucureşti, marţi, 15 iunie, sau în funcţie de ziua în care se vor dezbate moţiunile de cenzură, circa 20.000 de sindicalişti vor organiza un miting de protest în faţa Parlamentului, iar în jurul clădirii se va forma un lanţ uman. „Mâine (astăzi - n.r.) ne vom întâlni pentru a stabili calendarul de proteste la nivel local”, a declarat liderul Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa, prof. Ioana Purcărea.



12