Scandalul continuă în sânul PNŢCD Constanţa. Chiar dacă fac parte dintr-un partid cu o însemnătate redusă pe scena politică, mai ales la nivel local, ţărăniştii se luptă pentru şefia sa ca pentru cea mai puternică formaţiune existentă la ora actuală. Afirmaţia este valabilă şi la nivel local, şi la centru. La Constanţa, de exemplu, lupta se duce, mai nou, între preşedintele filialei politice - Tudorel Chesoi - şi un fost secretar al organizaţiei judeţene - Adrian Ţapliuc. Mai în glumă, mai în serios, am întrebat cine este Ţapliuc. Am stârnit râsete şi zâmbete. Dar, serios... cine este Adrian Ţapliuc? Răspunsul a venit de la Chesoi. Este un fost secretar care nu şi-a mai plătit cotizaţia la partid de anul trecut, din primăvară. „Regulamentul“ de partid prevede, după cum spun cei care l-au citit şi care îl tot aduc în discuţie, că persoanele care nu-şi plătesc cotizaţia trei luni consecutiv îşi pierd dreptul de a vota în interiorul partidului şi, automat, şi dreptul la vreo funcţie politică.
CARE PARTID? Lipsa cotizărilor s-a tradus şi în lipsa de activitate a lui Ţapliuc. Ca atare, din iunie 2012, Ţapliuc se pare că nu mai are dreptul de la funcţii. Două luni mai târziu, ţărăniştii din Constanţa aveau să afle şi care sunt motivele pentru care colegul lor de doctrină nu şi-a mai plătit cotizaţia. A spus-o în gura mare într-o şedinţă a Biroului Permanent Judeţean, atunci când a fost întrebat de ce nu a muncit deloc în campania electorală: „PNŢCD nu mai există şi trebuie să fii nebun să faci campanie pentru acest partid“. Fie vorba între noi, cam are dreptate omul, dar, dacă tot te-ai înhămat la acest jug, tragi, dacă nu, lasă pe alţii care şi pot, şi vor. Una peste alta, motivaţia omului a fost consemnată. Ironia face ca, acum, acelaşi personaj să vină şi să spună că vrea să fie preşedinte al formaţiunii „care nu mai există”. Mai mult, s-a simţit ofensat atunci când Chesoi a declarat că Ţapliuc este cel mai leneş membru de partid. Şi dacă nu era suficient, a anunţat că îl va da în judecată pe Chesoi. „El nu a auzit de declaraţii politice? Şi, oricum ar fi, am minţit cu ceva? El vrea să fie urmaşul lui Pavelescu, dar măcar acesta din urmă a muncit la un moment dat pentru partid. Ţapliuc ce a făcut?“, a venit replica lui Chesoi, care a adăugat că Ţapliuc nu mai este membru al PNŢCD din 21 iunie şi, implicit, nu poate avea pretenţii la funcţia de preşedinte al filialei constănţene.