Nu există riscul suspendării transportului în comun

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nu există riscul suspendării transportului în comun

Social 08 Decembrie 2010 / 00:00 410 accesări

Regia Autonomă de Transport în Comun (RATC) Constanţa are de încasat de la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Constanţa nici mai mult nici mai puţin de 6.500.000 de lei, decontul pe un an, adică din octombrie 2009 până în prezent. Această sumă reprezintă decontul pentru legitimaţiile de transport gratuit acordate persoanelor strămutate şi persecutaţilor politic. „Pentru suma de 1.600.000 de lei, reprezentând decontul pe lunile octombrie, noiembrie şi decembrie 2009, am acţionat CJP în judecată, Tribunalul Constanţa pronunţându-se în favoarea noastră”, a declarat directorul RATC, Dumitru Coiciu. El a precizat că se aşteaptă hotărârea instanţei, după care recursul pe care îl vor formula, cel mai probabil, reprezentanţii CJP. În prezent, situaţia RATC este „extraordinar de grea”. Din cauza nedecontării legitimaţiilor gratuite, Regia a trebuit să adopte o serie de măsuri pentru a putea asigura în continuare transportul constănţenilor. „Am redus salariile, personalul, o parte din personal este în concedii fără plată şi am fost nevoiţi să amânăm plata taxelor către stat, motiv pentru care conturile ne-au fost blocate. Din fericire, momentan mai rezistăm cu motorina din stocul propriu şi pe viitor am găsit soluţii pentru a nu suspenda transportul în comun”, a precizat Dumitru Coiciu. La rândul său, primarul Constanţei, Radu Mazăre îi asigură pe constănţeni că mijloacele de transport în comun vor circula în continuare fără probleme. „Probabil, dacă se ajunge în situaţia de a nu mai exista bani pentru motorină, o să trebuiască să scotocesc undeva în buget până se va câştiga definitiv procesul cu CJP”, a declarat primarul Constanţei.

Taguri articol


12