Nu există titulari şi rezerve la Viitorul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nu există titulari şi rezerve la Viitorul

Sport 17 August 2011 / 00:00 890 accesări

După ce a promovat în Liga a 2-a la fotbal în primul sezon de la înfiinţarea clubului, iar în ediţia trecută de campionat a încheiat pe poziţia a 8-a, FC Viitorul Constanţa ţinteşte potul cel mare în ediţia 2011-2012 a eşalonului secund. Promovarea în prima ligă poate fi însă realizabilă dacă startul sezonului va fi pe măsura aşteptărilor. Faţă de sezonul trecut există cantitate, dar mai mult mai multă calitate în lotul cu care antrenorii Cătălin Anghel şi Norbert Niţă vor aborda cele minimum 31 de partide oficiale din acest sezon (30 în campionat şi cel puţin una în Cupa României). Tinerii aduşi de la Steaua II Bucureşti, Victoria Brăneşti sau FC Argeş, cărora li se adaugă “veteranii“ de 25 de ani, Turcu (Săgeata Năvodari) şi Vajou (FC Farul Constanţa), au arătat multă determinare şi în cantonamentul din Olanda, astfel că exceptând poate două-trei posturi, niciunul dintre jucători nu poate spune că va fi cu certitudine titular. Viitorul a câştigat în pauza competiţională la siguranţa oferită de apărare şi linia mediană, unde mingea circulă mult mai bine şi există o posesie mai bună, iar odată cu omogenizarea lotului este de aşteptat să apară şi o viteză superioară. Din păcate se ratează la fel de mult, A. Chiţu şi Pantelie fiind campionii ratărilor în partidele de verificare, irosind în multe situaţii din poziţie de unu la unu cu portarul. Hertu a oscilat şi el meciurile bune cu cele mai puţin reuşite, singurul cu evoluţii constante fiind V. Rusu. Cristocea este de neînlocuit în banda stângă, la fel cum probabil va fi şi Onicaş la centrul terenului. Lazăr este de asemenea unul dintre pariurile Academiei, iar uşurinţa cu care driblează şi faptul că încearcă mult mai des pasa decisivă par să îi asigure un post în primul “11“.

„Suntem jucători tineri, de perspectivă, dar trebuie să muncim mult. Aşteptăm cu nerăbdare meciurile oficiale“, spune Alexandru Lazăr. În defensivă lucrurile par mult mai simple, Larie şi Bejan în centru, Ninu şi Turcu pe benzi, urmând să asigure liniştea unuia dintre cei doi portari, Costea sau Bolboaşă. „Doar forma jucătorilor ne oferă primul 11. Nu avem titulari şi rezerve“, afirmă antrenorul principal Cătălin Anghel.



12