Autorul unui accident de circulaţie petrecut în septembrie 2006, soldat cu moartea unei adolescente de 17 ani, a fost condamnat, vineri, de Judecătoria Mangalia la o pedeapsă cu suspendare condiţionată. Cu toate că poliţiştii au stabilit că Florin Rusu, de 26 ani, din Limanu, se urcase băut la volan, motiv pentru care a pierdut controlul autoturismului şi a lovit în plin un grup de tineri care mergeau pe marginea drumului, judecătorul nu l-a considerat pe şofer atât de vinovat încât să îl trimită după gratii. Rusu a primit doi ani cu suspendare şi un termen de încercare de patru ani. Prin aceeaşi sentinţă, tânărul trebuie să le plătească părinţilor fetei ucise daune materiale de 17.153 lei şi 22.500 de euro daune morale. Părţi civile în procesul penal s-au constituit şi Marian Burlacu şi Alexandru Gabriel Panciş, în prezent în vârstă de 20 ani, respectiv 19 ani, răniţi grav în acea seară. Burlacu va primi 3.750 lei despăgubiri morale, iar Panciş-3.750 daune materiale şi 7.500 daune morale. Sentinţa nu este definitivă.
Potrivit rechizitoriului, tragicul accident a avut loc pe 24 septembrie 2006, pe Şoseaua Mangaliei din Limanu. Florin Rusu conducea o Dacie Solenza, cu numãrul de VR 04 GRV, şi, la un moment dat, din cauza vitezei şi a alcoolului consumat, a pierdut controlul direcţiei şi maşina a intrat în plin într-un grup de tineri care se deplasau pe partea dreaptã a drumului, în acelaşi sens de mers. În urma impactului, Frosina Ehim de 17 ani, din Mangalia, a fost omorâtã pe loc, iar Alexandru Gabriel Panciş, de 15 ani, din Bucureşti, Rãzvan Strãticã de 18 ani şi Marian Burlacu de 16 ani, ambii din Limanu, au fost grav rãniţi. În urma verificãrilor, poliţiştii au constatat cã tânãrul aflat la volanul Daciei avea permisul de conducere obţinut două luni şi la testarea cu aparatul Drager, acesta a fost depistat cu o alcoolemie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Florin Rusu a fost trimis în judecată de procurorii de la Parchetul Judecătoriei Mangalia în decembrie 2009, în stare de libertate..