Bomba Traian Băsescu a explodat, aseară, la „ora cucului” - 18.30. Şeful statului a anunţat, de la Cotroceni, că respinge Memorandumul cu FMI! Ce să fie oare? O ultimă sforţare înaintea sărbătorilor, ca nu cumva să uităm cine este preşedintele, singurul om care poate face rău, cu un singur cuvânt, multor milioane de oameni? O ultimă încercare chioară, negândită şi infatuată de a arunca în ochii larg deschişi ai românilor praful unui interes la fel de calculat precum hectarele Preşedintelui-Jucător de la Nana? Un ultim exces de zel în a arăta că joacă până în minutul 90, fără să ţină cont de interesele celor 20 de milioane de oameni pe care îi conduce? Mă rog, nu chiar 20 de milioane, că aproape opt milioane l-au trimis acasă. A decis însă să nu-i ia în seamă şi să se joace în continuare de-a preşedintele după bunul său plac. Şi bunul său plac ne aruncă în haosul şi isteria lui „nu ştim ce Dumnezeu ne aşteaptă la anul”. Ce înseamnă acţiunile acestui preşedinte lipsit de discernământ? Concret, bugetul României se află, în acest moment, într-o echilibristică greu de susţinut, posibil de nediscutat în această dimineaţă (ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, atrage atenţia asupra faptului că, dacă bugetul nu se decide în decembrie, următorul episod financiar pe buget are loc în martie, în acest timp cetăţenii României neputându-şi primi drepturile băneşti! - n.r.). Nemulţumirea lui Băsescu îşi are originile în scrisoarea de intenţie a Guvernului care propune o majorare cu şapte eurocenţi a accizei la carburanţi. Pentru a-şi motiva gestul radical (este pentru prima dată când Preşedinţia refuză să semneze un acord cu FMI - n.r.), Băsescu a declarat că este îngrijorat de eventualele costuri suplimentare pe care le vor suporta românii ca urmare a creşterii preţurilor la carburanţi. Acelaşi Băsescu a avut însă o cu totul altă atitudine atunci când Guvernul Boc, atât de drag lui, a concediat sute de mii de bugetari, a tăiat pensii şi salarii şi a crescut TVA de la 19 la 25%, măsuri antisociale şi antieconomice care, cel puţin pentru noi, par mult mai dure decât creşterea unei accize la carburanţi.
ADIO ACORD! Imediat după explozia băsesciană, premierul României, Victor Ponta, a anunţat că, practic, pe fondul gestului necugetat al lui Băsescu, România nu mai are acord cu FMI. La rândul său, ministrul pentru Buget, Liviu Voinea, a precizat că, în pofida declaraţiilor lui Băsescu, doar refuzul lui de a semna memorandumul cu FMI este antieconomic şi nu creşterea accizei cu 7 eurocenţi. Liviu Voinea a mai declarat că discutarea în board-ul FMI a scrisorii de intenţie şi a memorandumului de politici economice încheiate cu autorităţile române, programată pentru luna decembrie, va fi amânată întrucât documentele trebuie să conţină şi semnătura preşedintelui ţării.
Extrem de dur la adresa preşedintelui a fost liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, care a declarat că Traian Băsescu „este iresponsabil, se apropie de demenţă“, dar că trebuie să înţeleagă faptul că, „indiferent ce-ar face, popular n-o să mai fie niciodată decât dacă rămâne în Partidul Popular“. “Nu avem nevoie de asta. Avem nevoie de linişte, suntem în perioada sărbătorilor, acum ne confruntăm pe buget, că nu vrea Băsescu buget, acordul cu FMI, că nu vrea Băsecu acord cu FMI. Mâine ce nu mai vrea? Nu mai vrea să trăim, şi atunci noi suntem de acord?“, a declarat Ilie Sârbu.