În acest an nu vom mai da banii străinilor pe unele vaccinuri, fie că vorbim de vaccinul antigripal, fie că vorbim de cel anti-TBC (BCG). Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, vineri, alocarea a 700.000 de lei pentru reluarea producţiei vaccinului antituberculos (BCG) la Institutul „Cantacuzino”. „Aprobarea alocării sumei nu afectează echilibrul bugetar, suma fiind inclusă în bugetul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) aprobat prin Hotărârea CGMB nr. 129/2013”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre. În referatul ASSMB se precizează că, urmare a importului de vaccinuri, există atât o discontinuitate a procesului de aprovizionare, cât şi costuri suplimentare atât pentru buget, cât şi pentru populaţie. În 2009, Institutul a încetat producţia de vaccinuri, întrucât dotarea, organizarea şi desfăşurarea producţiei nu corespundeau normelor internaţionale şi naţionale în materie, ceea ce a determinat recurgerea la importuri. La sfârşitul lui mai, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, declara că are în vedere ca, după reluarea capacităţii maxime de producţie a Institutului „Cantacuzino“, să înceapă şi fabricarea vaccinului BCG şi a Cantastimului (pentru imunitate). Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie „Cantacuzino” este un producător autonom, cu gestiune financiară şi economică independentă, care are ca obiect de activitate producţia de vaccinuri şi activitatea de cercetare-dezvoltare. Vaccinul BCG este un preparat utilizat pentru profilaxia specifică a tuberculozei şi se administrează la nou-născuţi, în maternitate. Vaccinul este inclus în calendarul naţional de imunizare al Ministerului Sănătăţii şi este gratuit. Trebuie reamintit că vaccinul BCG importat a dat mari bătăi de cap părinţilor bebeluşilor care au fost vaccinaţi în maternităţi. Reacţiile adverse au fost cu mult mai agresive decât cele date de vaccinul autohton, astfel că părinţii au fost nevoiţi să-şi interneze copiii pentru examinări şi tratamente de specialitate în spitale de pneumoftiziologie. Şi la Constanţa au fost semnalate cazuri de reacţii severe în urma vaccinului BCG importat.