La finele lunii trecute, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a epuizat fondurile (500 milioane euro) acordate pentru întregul an, pentru medicamentele compensate şi gratuite. Chiar şi în aceste condiţii, farmaciile continuă eliberarea medicamentelor, în speranţa că-şi vor primi într-un final banii, în vreme ce alţii şi-au pierdut orice speranţă în ceea ce priveşte recuperarea restanţelor. Şi farmaciştii constănţeni eliberează medicamentele celor care vin cu reţete, însă nu ştiu până când. “Deocamdată nu am primit nimic oficial, cum că nu ar mai fi bani. Noi ne-am învăţat deja că nu primim banii în timp”, spune un farmacist. Încă de la începutul anului, aproape trei sferturi din totalul celor şase mii de farmacii erau în faliment din punct de vedere contabil, unităţile nemaiputând plăti cheltuielile curente de întreţinere a unităţilor şi datoriile către furnizori, afirma preşedintele Patronatului farmaciştilor, Ioana Cacoveanu. „Vorbim de trei sferturi din farmacii în stare de faliment din punct de vedere contabil. Farmaciile nu mai au încotro: fie se închid, fie afacerea este vândută”, a declarat Cacoveanu. Şi vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, Clara Popescu, susţine că situaţia farmaciilor este tot mai gravă. “Nu avem o statistică dar, în curând, vor fi atât de puţine farmacii, că le vom căuta cu lumânarea”, a mai declarat Clara Popescu. Aceasta a precizat că unii farmacişti i-au spus că nu au mai primit bani din luna iunie pentru medicamentele eliberate. Un raport din octombrie 2009 al CEGEDIM, companie care face studii şi sondaje referitoare la piaţa medicamentelor, arăta că, în acea lună, au fost închise 42 de farmacii mici. La Constanţa a fost închisă o singură farmacie anul trecut, anunţa preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Constanţa, Vasile Rizea. Totodată, bani prea mulţi nu mai sunt nici pentru spitale, până la finele lunii mai înregistrându-se datorii de aprox. 1,3 miliarde de lei. “Cât timp nu vom construi un buget pe priorităţi, nu pe alte interese sau pe forţa miniştrilor, sistemul de sănătate va fi în colaps şi îşi va da sufletul de la o zi la alta. Rectificarea de buget nu va face altceva decât să acopere nişte datorii, dar nu va crea modalitatea de funcţionare a sistemului”, este de părere preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae.