„Nu merită să îmi risc cariera de militar pentru nicio sumă de bani”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Nu merită să îmi risc cariera de militar pentru nicio sumă de bani”

Justiție 11 Aprilie 2011 / 00:00 932 accesări

TENTAŢIE? Plutonierul adjutant Marian Fusaru, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanţa, a intrat în rândul militarilor pe 15 mai 2006. El s-a remarcat în vara anului trecut după ce, în timpul unei percheziţii la domiciliul unor suspecţi, a găsit o geantă cu 20.000 de euro şi a predat-o procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa. „Eram afară, asiguram zona şi paza imobilului când am văzut cum cineva a aruncat pe geam un pachet. Iniţial, nu am dat importanţă, însă mi-a atras atenţia o persoană care se furişa spre locul în care era pachetul. Când a pus mâna pe pachet, l-am somat. Individul a lăsat pachetul şi a fugit. L-am ridicat, mi-am anunţat colegii şi l-am predat. Nu m-am uitat în el, abia după aceea a fost desfăcut şi am văzut că sunt bani. Din câte am înţeles, acei 20.000 de euro au fost proba cea mai importantă în acel caz”, a declarat Marian Fusaru. El a susţinut că nu a fost nicio clipă tentat să oprească banii, chiar dacă are o situaţie financiară modestă, o familie de întreţinut şi rate la bancă. „În primul rând, port o haină militară şi nu se merită să îmi risc cariera pentru nimic. Nici dacă îi găseam pe stradă nu îi păstram. Acestea sunt educaţia militară şi firea mea onestă. Şi un portofel dacă găsesc, caut proprietarul şi îl returnez. Mai bine dorm liniştit pe perna mea şi vin la serviciu cu conştiinţa curată”, a adăugat jandarmul.

MULŢUMIRI. Pentru actul său de curaj, plt. adj. Marian Fusaru a primit doar mulţumiri din partea Inspectoratului General de Poliţie al României şi a Inspectoratului General de Jandarmi al României. „Au fost o surpriză aceste mulţumiri. Abia atunci am realizat importanţa gestului meu şi am simţit o mare satisfacţie că sunt apreciat de colegi şi de superiori. Asociaţia „Grigore Alexandru Ghica” m-a premiat cu 200 de lei şi cu o diplomă, fiind dat ca exemplu de militar care face cinste hainei pe care o poartă. Seara, când plec acasă, o fac cu inima împăcată şi cu mulţumire în suflet că mi-am făcut datoria aşa cum am fost instruit”, a spus Marian Fusaru. El a adăugat că nu îşi va permite niciodată să sustragă probe în timpul unei misiuni pentru că nu vrea să îşi bată joc de munca lui. „Pe timpul verii avem misiuni în staţiuni şi găsim nenumărate poşete, portofele...Căutăm proprietarii şi le returnăm bunurile pierdute. Se întâmplă ca, la sfârşitul sezonului, să primim la unitate scrisori de mulţumire din partea persoanelor pe care le-am ajutat. Iar asta e munca noastră!”, a încheiat plt. adj. Fusaru. Anul acesta, cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, Marian Fusaru a fost înaintat în grad înainte de termen.



12