Cu părul cărunt, câţiva dinţi lipsă şi îmbrăcat modest, dar curat, Marian Gheorghe ne îndrumă către locuinţa lui de pe malul portului. Printre tufişuri, coborâm pe o cărare abruptă şi ajungem la căsuţa improvizată, cu vedere la port. „Veniţi să vedeţi vila mea”, ne-a îndemnat Marian. Bărbatul de 56 de ani locuieşte într-o baracă din lemn de doi metri pătraţi, din 2003 încoace. A venit prima dată în Constanţa în 1981, pentru a lucra, el fiind din Iaşi. După trei ani a plecat în Petrila, Hunedoara, pentru a lucra în mină, unde a stat zece ani, apoi a decis să se întoarcă din nou în Constanţa, unde a muncit fără forme legale. „Când munceam în Petrila am locuit cu chirie, pentru că aveam un salariu care îmi permitea să trăiesc în condiţii bune, dar de când m-am întors în Constanţa nu m-a mai angajat nimeni, aşa că am muncit cu ziua pe unde am găsit”, a spus Marian Gheorghe.

CONDAMNAT LA MOARTE Carte de identitate nu are, aşa că nu se poate legitima în niciun fel, singurele acte pe care le deţine fiind cartea de muncă şi un bilet de ieşire din spital pe care scrie diagnosticul: formaţiune malignă renală stângă, pancreatită acută edematoasă, tromboză venă renală stângă. Toate aceste boli necesită tratamente costisitoare, pe care Marian nu şi le permite. Boala a depistat-o acum două luni, când, din cauza unor dureri puternice de stomac, a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa. Acolo a primit îngrijire, dar cadrele medicale au ajuns la concluzia că nu este necesară internarea sa. La scurt timp, durerile au revenit şi a fost dus din nou la spital, însă tot nu a rămas internat. Cancerul s-a extins, iar fără tratamentul adecvat, boala avansează. Bărbatul crede că boala de la rinichi a căpătat-o din cauza frigului în care a stat ierni la rând. „Acum, durerea mi s-a lăsat pe picior. Abia pot să mai merg. Am slăbit zece kilograme în câteva luni”, a spus Marian.

SINGUR DE 20 DE ANI Familia sa a rămas în Iaşi şi nu mai ştie nimic de ea. De nevastă a divorţat în urmă cu mulţi ani şi are doi copii, un băiat de 27 ani şi o fată de 29 ani, pe care nu i-a mai vazut din 1995. „Nu mai ştiu nimic de ei: dacă sunt căsătoriţi, dacă au copii... Îmi este dor de ei, dar nu am nicio putere. Nu am avut bani să mă întorc acasă”, a mărturisit Marian. În baraca sa, o plapumă îi ţine loc de pat. Are câteva haine curate pe care susţine că şi le spală singur, o icoană cu Fecioara Maria şi un radio cu lanternă care îi ţine companie seara. „Dacă nu aş asculta la radio, probabil aş lua-o razna”, a spus Marian cu o voce stinsă. Chiar dacă trăieşte în condiţii insalubre, are mare grijă să fie îngrijit, curat. „Mă spăl şi mă bărbieresc afară, chiar dacă este frig. Nu pot să stau murdar. Trebuie să am grijă de sănătatea mea, aşa cum pot. Hainele mi le spăl tot eu”, a mărturisit Marian. Acum nu mai poate munci deloc şi trăieşte din mila oamenilor din zonă care îl cunosc şi îl ajută cu ce pot. Unii îi dau mâncare, alţii îi dau haine.

Marian Gheorghe poate fi găsit în locuinţa improvizată care este situată pe malul portului, strada 1 Mai vechi, zona Poarta 5.