Aproape 18 ore au însumat intervenţiile a doi pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti, care au fost trimişi, la sfârşitul lunii ianuarie, în judeţul Constanţa pentru a lua parte la misiunile de salvare coordonate de autorităţi. Plt. Alexandru Constantin Vlad şi plt. Silviu Munteanu au acţionat cu o ambulanţă specială, Mantra 4X4, capabilă să se deplaseze în condiţii extrem de dificile. Cei doi au făcut echipă cu personalul medical al ISU “Dobrogea” şi au reuşit să ajungă în zonele greu accesibile din judeţ şi să preia pacienţii care aveau nevoie urgentă de îngrijiri.
INTERVENŢIE DIFICILĂ Cea mai dificilă misiune a avut loc pe data de 28 ianuarie, atunci când cei doi pompieri şi colegii lor din cadrul ISU “Dobrogea” au transportat de la Băneasa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cinci adulţi şi doi nou-născuţi. “Această misiune a durat în jur de şapte ore. Deplasarea a fost greoaie, din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă şi gheaţă, dar, datorită ambulanţei extrem de moderne, am reuşit să ajungem la destinaţie şi să preluăm pacienţii. Nu ne-am împotmolit pe drum, pentru că această ambulanţă este una foarte specială. Este înaltă, puternică şi dispune de tracţiune integrală. Am înaintat cu autospeciala şi în condiţii mai grele, când zăpada ajungea până la oglinzi. Misiunea a durat, în total, şapte ore. Când am ajuns în Băneasa am găsit două lăuze, doi bebeluşi, o femeie însărcinată şi alţi doi pacienţi care aveau nevoie de îngrijiri medicale. Fuseseră aduşi cu toţii la centrul medical din Băneasa. I-am preluat şi am pornit către Constanţa. Drumul de întoarcere a fost la fel de greu, mai ales că aveam conştiinţa faptului că transportăm doi bebeluşi”, a povestit plt. Alexandru Constantin Vlad.
“SUNTEM OBIŞNUIŢI” Cei doi pompieri au mai luat parte la două misiuni de salvare, una în oraşul Băneasa şi una în localitatea Crucea, reuşind de fiecare dată să preia pacienţi care aveau nevoie urgentă de îngrijiri şi să-i aducă în siguranţă la Constanţa. Intervenţiile au fost dificile, dar cei doi plutonieri spun că s-au obişnuit cu astfel de misiuni. Nu aşteaptă laude pentru ceea ce fac, deşi intervenţiile lor înseamnă salvarea de vieţi omeneşti. “Încercăm să ne facem treaba cât mai bine cu putinţă şi să transportăm în siguranţă pacienţii la spital. Suntem obişnuiţi cu misiunile dificile. Nu ne este teamă atunci când plecăm la drum, nu avem emoţii. Ştim ce avem de făcut şi ne ajută mult şi autospeciala pe care lucrăm”, a declarat plt. Silviu Munteanu.