Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat ieri, după o întâlnire pe care a avut-o cu senatorii PSD, că nu Parchetul spune Senatului ce trebuie să facă, ci Senatul este cel care judecă. El a menţionat, după discuţia pe care a avut-o cu senatorii social-democraţi, că le-a prezentat acestora argumentele sale împotriva rechizitoriului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Caşaţie şi Justiţie prin care se solicită începerea urmăririi penale în cazul său, pentru complot împotriva economiei naţionale. „Reacţia senatorilor PSD a fost încurajatoare pentru mine şi, în plus, am explicat şi care sunt argumentele juridice pe care le voi trimite la Comisia juridică privind nelegalitatea solicitării Parchetului General“, a arătat el, după ce, în timpul întâlnirii, mai mulţi senatori PSD l-ar fi asigurat de votul lor negativ la cererea Parchetului. Întrebat dacă, în cazul unui vot negativ din partea Senatului la cererea Parchetului, această Cameră nu poate fi acuzată „că se pune în calea justiţiei“, ministrul a răspuns: „Senatul nu dă avize, Senatul nu este un ghişeu de informaţii, Senatul are răspunderea începerii urmăririi penale. Potrivit legii româneşti, Senatul trebuie să ancheteze el însuşi fapta respectivă şi să ofere dreptul la apărare. Acesta este şi motivul pentru care mi s-a oferit un termen ca până la 1 octombrie, împreună cu un grup mare de avocaţi, să pledez în faţa Comisiei juridice în legătură cu nevinovăţia mea“.