Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, marţi, că nu există nicio campanie de recalculare a pensiilor militare la Casa Sectorială de Pensii a Armatei. „Din momentul apariţiei Legii 119, care într-adevar a creat discriminări din 2010, la Casa Sectorială de Pensii de la Armată au fost procesate 80.000 de dosare. Sigur că nu întotdeauna cei care primesc deciziile sunt multumiţi de aceste decizii şi de aceea sunt înregistrate, tot la Casa de Pensii, 28.000 de contestaţii. Având în vedere volumul mare de muncă şi contestaţiile care trebuie soluţionate, eu am dispus, printr-un Ordin al ministrului, să mărim acea comisie specială înfiinţată conform legii care să soluţioneze contestaţiile. Sigur că în acest proces de soluţionare a contestaţiilor, dacă sunt şi documente care nu sunt conforme cu realitatea vom lua şi măsurile prevăzute de lege. Dar asta nu înseamnă că există la Casa Sectorială de Pensii o campanie de recalculare. Nu recalculează nimeni pensii“, a spus Mircea Duşa. Totodată, ministrul Apărării a precizat că în prezent sunt mai multe anchete care analizează modul în care au fost modificate pensiile militarilor. „E şi Curtea de Conturi în control, am dispus şi eu anumite analize acolo. Unde vom constata că s-a încălcat legea sau că cineva a întocmit acte care nu sunt conforme cu realitatea vom lua măsurile necesare“, a adăugat Mircea Duşa.