Un fost student al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa şi complicele acestuia, arestaţi preventiv pentru trafic de fiinţe umane, au fost audiaţi, la sfârşitul săptămânii trecute, de Tribunalul Constanţa. Marian Sorin Bălan, de 22 de ani, din Hârşova, şi Valentin Mazilu, de 32 de ani, din comuna Seimeni, au susţinut că habar nu aveau cu ce se ocupă fetele care îi acuză că le-au obligat să se prositueze. „Abia în timpul umăririi penale am aflat că Georgiana Ştefania Munteanu se ocupă cu prostituţia, iar pe Georgiana Bulgariu o vedeam de câte ori mă duceam în vizită la locuinţa lui Mazilu, însă nu ştiam ce face”, a declarat Bălan. Complicele lui, Valentin Mazilu, a afirmat că Georgiana Bulgariu este concubina lui, cu care are o fetiţă. „Nu se prostitua, era casnică şi avea grijă de fata noastră şi de copilul meu dintr-o căsătorie anterioară. Avea responsabilităţi, nu avea timp să se prostitueze. Concubina mea era prietenă cu Georgiana Ştefania Munteanu, dar nu ştia cu aceasta întreţine relaţii sexuale contra cost”, a declarat şi Mazilu în faţa instanţei.
MARTORUL TAXIMETRIST Judecătorii l-au audiat Costin Clanţon, un taximetrist care l-a transportat de mai multe ori pe Mazilu cu „fetiţele” lui la diferite adrese din Constanţa şi Năvodari. „Prin martie-aprilie am fost sunat de Bălan, pe care îl cunoşteam de pe vremea când practica şi el taximetria şi care m-a întrebat dacă îi poate da numărul meu de telefon unui client. În aceeaşi zi, la ora 23.00, m-a sunat Mazilu şi m-am dus în zona Dorally Mall, de unde l-am luat împreună cu soţia sa, după cum s-a recomandat. Am mers la blocul turn de la Gară, unde am oprit şi am văzut un bărbat venind spre noi. Soţia lui Mazilu a coborât şi a intrat în bloc însoţită de acel bărbat, în vreme ce Mazilu a rămas cu mine în maşină. După zece minute, femeia a revenit şi i-am dus înapoi acasă. La câteva zile, scenariul s-a repetat, numai că de data aceasta i-am transportat în zona Faleză Nord, unde fata s-a întâlnit cu un bărbat care i-a dat nişte bani şi, înainte de a urca în bloc, mi-a plătit cursa dus-întors şi restul banilor i-a înmânat lui Mazilu”, a declarat martorul. El a susţinut că astfel de întâlniri s-au repetat de mai multe ori, însă niciodată nu l-a interesat ce fac persoanele care se urcă în taxiul lui atâta vreme cât îşi plătesc cursa.
SECHESTRATE ŞI BĂTUTE Potrivit actului de inculpare, în luna mai, cei doi tineri au racolat două fete ce provin din zone sărace ale judeţului, cărora le-au promis că le vor face rost de locuri de muncă bine plătite pe litoral. Când au ajuns la Constanţa împreună cu „binefăcătorii” lor, cele două victime au descoperit adevăratele planuri pe care aceştia le aveau pentru ele. Anchetatorii spun că cei doi suspecţi le-ar fi sechestrat pe fete într-un apartament din Constanţa, unde le-ar fi bătut şi forţat să practice prostituţia. Clienţii, spun procurorii DIICOT, erau găsiţi prin intermediul anunţurilor postate pe un site. Bălan şi Mazilu au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau să-i vândă unui ofiţer sub acoperire o tânără în vârstă de 18 ani. Anchetatorii spun că cei doi suspecţi cereau 1.000 de euro în schimbul fetei. La scurt timp după ce a fost arestat, Bălan a fost exmatriculat de la facultate.