În condiţiile în care specialiştii atrag atenţia asupra consecinţelor mineritului pe bază de cianuri, Comisia Europeană a anunţat că “nu are în prezent în plan o legislaţie pentru interzicerea utilizării cianurilor în minerit, considerând că o astfel de măsură nu se justifică prin raţiuni legate de protecţia mediului sau de sănătate. Europarlamentarii au cerut în 2010 o legislaţie în acest sens până la sfârşitul acestui an”. Parlamentul European a organizat o dezbatere în plen în luna mai 2010, eurodeputaţii adoptând la acel moment o rezoluţie prin care cereau Comisiei europene ca, până la sfârşitul anului 2011, să adopte legislaţia necesară interzicerii mineritului cu cianuri din considerente legate de riscurile de mediu şi pentru sănătate. La acel moment, majoritatea europarlamentarilor s-au pronunţat pornind de la posibilele implicaţii ale proiectului Roşia Montană dar şi cu referire la accidentul de la Baia Mare. Comisia a decis însă, potrivit răspunsului transmis, să nu se supună solicitării eurodeputaţilor: ”Legislaţia existentă, cu precădere în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor din industria extractivă (Directiva 2006/21/CE ), include cereri precise şi stricte care ar trebui să poată asigura nivelul de siguranţă adecvat al facilităţilor din industria extractivă”.