„Nu se mai dau credite pe vorbe!”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Bancherii cer transparenţă contabilă din partea firmelor

„Nu se mai dau credite pe vorbe!”

Economie 23 Mai 2013 / 00:00 424 accesări

CE-I DE BINE, CE-I DE RĂU Avansul cu 2,1% al Produsului Intern Brut (PIB), în trimestrul I, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2012, fie ea din pixul Statisticii sau reală, este un semn bun şi susţine estimările optimiste din piaţă, care indică un plus anual cu 2% al economiei, peste aşteptările FMI şi CE (1,6%) şi BERD (1,4%), notează analiştii casei de brokeraj XTB România. „Factorii care vor contribui la creştere sunt atât de natură internă, cât şi externă. Un element important este agricultura, care are o influenţă puternică asupra PIB. Anul trecut, din cauza secetei, fermierii nu au performat iar asta s-a văzut în avansul slab al economiei”, spun cei de la XTB. În opinia lor, şi creşterea cererii şi consumul intern vor pune umărul la revenirea României, ajutate de bancheri şi de stabilitatea politică şi macroeconomică. Cât despre factorii externi, e bine să ne păstrăm simţul umorului. Zona euro, principalul destinatar al exporturilor româneşti, este în groapă (a se citi recesiune), iar redresarea a ajuns să ţină mai mult de Dumnezeu (tradus în engleză, germană, spaniolă şi franceză) decât de măsurile luate de liderii europeni, care nu mai conving pe nimeni, mai ales după criza depozitelor cipriote. În martie, Eurostat a anunţat că PIB-ul zonei euro s-a contractat cu 0,2%, pentru al şaselea trimestru consecutiv.

ÎN AL CUI TEREN E MINGEA? Analiza XTB ajunge, inevitabil, la creditele bancare. „Dacă ar scădea dobânzile la creditele în lei, destul de ridicate acum (între 10 şi 17% pe an), am vedea mai multe investiţii şi mai mult consum”, spun analiştii casei de brokeraj, alăturându-se corului care susţine că „nu există creştere fără creditare”. Pe de altă parte, bancherii susţin că „nu există creditare fără creştere”. Este, fără dar şi poate, o discuţie de tipul „oul şi găina”. Şi totuşi, există creditare, dar după noile standarde, mult mai aspre. „Nu se mai dau împrumuturi pe vorbe, cum se întâmpla înainte de 2008. Tocmai de aceea, vrem de la manageri un plus de transparenţă în contabilitate. Dacă vii la bancă şi pe situaţia financiară apar numai minusuri, n-ai cum să iei credit. Totuşi, în primul trimestru din 2013 am încheiat mai multe credite decât în jumătate din 2012, iar majoritatea au fost pentru investiţii. Este, într-adevăr, un semn foarte bun”, au declarat, pentru Telegraf, surse din piaţa bancară, precizând că o relaxare a fiscalităţii ar face minuni, pentru că i-ar determina pe patroni să-şi scoată afacerile la lumină. În urmă cu doar câteva zile, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea, spunea că revigorarea creditării va începe în septembrie - octombrie, odată ce banca centrală va reduce dobânda-cheie. În replică, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a spus că băncile nu trebuie să caute motive ca să nu dea credite. Oul şi găina...

Taguri articol


12