Ori de câte ori vine la Constanţa, artistul Tudor Gheorghe îşi susţine spectacolele într-o sală arhiplină, aşa cum s-a întâmplat şi marţi seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Însă, de această dată, spectacolul „Nu se poate cu de toate”, închinat genialului I.L. Caragiale, a suscitat un interes mai mare, întrecând parcă notorietatea evenimentelor anterioare, având în vedere că biletele puse în vânzare s-au epuizat într-un timp record. Acompaniat de orchestra „Iunion”, maestrul a încercat să refacă atmosfera de altădată în care a trăit şi a creat Nea Iancu şi în care Ziţele şi Vetele mergeau pentru a... cocheta la „Iunion”.
UITATE, INTERZISE ŞI RESTITUITE „Doamnelor, domnilor, spectacolul din această seară (n.r. marţi) a început în 1978, când, la sugestia lui Valentin Silvestru, un excepţional critic teatral, am purces întru căutarea poeziei domnului Caragiale. Habar nu aveam că domnul Caragiale a scris poezie. Nu ne-a învăţat nimeni”, a spus maestrul Tudor Gheorghe, amintind despre spectacolul „Pe-un franc poet”, prezentat o singură dată pe scena Teatrului Naţional din Craiova şi apoi interzis. „Iată, după ani de zile, am refăcut spectacolul, adăugând alte poeme şi proză şi acum am pornit cu acest spectacol într-un turneu naţional, sunt, acum, la Constanţa”, a mai spus iniţiatorul acestui spectacol cu... morală.
Critici la adresa politicienilor, făcute de Caragiale, fireşte, „jalbe ale hoţilor din închisori”, doine şi pasteluri scrise şi spuse... altfel, în stilul mucalitului Caragiale şi chiar un cântec grecesc, pentru a aminti de originea sa elenă, alături de multe alte creaţii puţin cunoscute din opera acestuia, s-au regăsit în spectacolul „Nu se poate cu de toate”. Toate acestea au fost suficiente pentru a-i determina pe cei aproximativ 800 de spectatori să-şi spună în gând, parcă la unison: „Caragiale, contemporanul nostru”, parafrazându-l pe reputatul critic de teatru Jan Kott.