„Nu sînt mulţumită de modul în care sînt administrate plajele”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Secretarul de stat în MIMMCTPL, Lucia Morariu:

„Nu sînt mulţumită de modul în care sînt administrate plajele”

Justiție 17 Septembrie 2008 / 00:00 550 accesări

După o nouă vizită pe litoralul românesc, secretarul de stat în Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (MIMMCTPL), Lucia Morariu s-a arătat dezamăgită de modul în care sînt administrate plajele constănţene. În prezent, plajele de pe litoralul românesc sînt administrate de Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL), care se ocupă de toate lucrările de ecologizare a acestor suprafeţe. În timpul sezonului estival, plajele sînt închiriate, prin licitaţie, unor operatori privaţi care, pe lîngă asigurarea serviciilor pentru turişti (toalete, şezlonguri etc) trebuie să se ocupe şi de curăţarea şi afînarea nisipului şi de păstrarea curăţeniei în sectorul concesionat. Din păcate, nici în acest sezon estival conducerea DADL nu a putut demonstra că se poate ocupa cu succes de administrarea plajelor. Multe dintre acestea au fost concesionate către operatori care habar nu aveau care le sînt obligaţiile şi, în timp ce chiriaşii îşi băteau joc de turişti, lăsîndu-i să stea în mizerie (chiştoace de ţigări, ambalaje şi resturi de mîncare), reprezentanţii DADL se făceau că nu observă dezastrul de pe litoral şi continuau să încaseze banii proveniţi din concesionarea sectoarelor de plajă. Managementul defectuos al actualei conduceri DADL a fost observat de secretarul de stat Lucia Morariu: „Nu sînt mulţumită de modul în care sînt administrate plajele. Mă întreb cum reuşesc alţii, în alte ţări, să găsească acea cale de înţelegere între investitori, autoritatea locală şi autoritatea centrală, astfel încît să nu îşi bată joc de plajă, să o exploateze în mod durabil pentru ca aceasta să nu dispară, iar turiştii să fie totuşi mulţumiţi şi să revină de fiecare dată cu plăcere”.



12