Nu știi cum să vopsești ouăle de Paște? Iată cele mai populare culori!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Prețurile din hipermarketuri

Nu știi cum să vopsești ouăle de Paște? Iată cele mai populare culori!

Lifestyle 17 Aprilie 2016 / 14:51 3614 accesări

Gospodinele care vor să-și impresioneze oaspeții de Paște cu o masă dichisită apelează an de an la fel de fel de decorațiuni care să dea un aspect actual și vesel mesei de sărbătoare. Pe lângă preparatele diverse și decorațiunile care pot fi cumpărate din magazin pentru a împodobi masa de Paște, nelipsite sunt ouăle vopsite în diferite culori, care să adauge mai multă culoare pe masa de sărbătoare. Pe lângă nelipsitele ouă roșii, care simbolizează sângele Mântuitorului Iisus răstignit pe cruce, care s-a scurs deasupra unui coș cu ouă așezat la picioarele acestuia, femeile moderne au decis că pe mese vor avea și ouă în culori aurii, argintii, perlate sau sidefate, dar și roz, vernil, bleu, violet, arămiu. Marile hipermarketuri au amenajat deja standuri cu diverse sortimente de vopseluri pentru ouăle de Paște, iar constănțencele au ales cu grijă cele mai frumoase nuanțe. ”Nu o să iau doar vopsea roșie, uite, are și violet, așa cum voiam, am mai cumpărat deja vopsea albastră, și mă atrage și pachetul cu nuanțe sidefate, cred că vor arăta foarte frumos. Separat am cumpărat și abțibilduri pe care le va lipi nepoțica pe ouă, pentru că este ceva distractiv pentru ea”, povestea, sâmbătă, o constănțeancă aflată la cumpărături. Paleta bogată de culori vine însă cu costuri mai mari, așa că un plic de vopsea de ouă în nuanțe precum auriu, argintiu, arămiu costă 5 - 6 lei, suficient pentru colorarea a aproximativ 15 ouă. Prin comparație, un plic cu vopsea roșie, clasică, suficient pentru colorarea a 60 de ouă, costă 5 - 6 lei, însă pe piață se găsesc și plicuri cu vopsea care costă între 30 și 50 de bani. Pe lângă nuanțele deosebite, gospodinele care vor să aibă ouă în tendințe vor aplica pe ele diverse decorațiuni. Benzile decorative cu diferite scene religioase sau, dimpotrivă, cu iepurași sau albinuțe, care se lipesc pe ouă, se găsesc în magazine la prețuri pornind de la 2 lei, pentru 7 asemenea decorațiuni. Mai scumpă este vopseaua de ouă sidefată, care vine cu fluturași, floricele, albinuțe 3D și care se vinde cu 7 - 8 lei. Femeile mai comode sau cele care nu au prea mult timp la dispoziție pot cumpăra ouăle deja vopsite: o caserolă cu 10 ouă de diferite culori se vinde cu 10 - 12 lei.

GOSPODINELE FOLOSEAU CULORI NATURALE În trecut, gospodinele foloseau pentru vopsitul ouălor de Paște culori naturale, obținute din fierturi de diferite plante, în care scufundau ouăle până ce acestea prindeau nuanța dorită. Din frunze de ceapă roșie, sfeclă sau boia de ardei se realiza culoarea roșie pentru ouă, pentru verde, femeile apelau la fiertură de spanac sau alte plante verzi, albastrul era dat de varza roșie sau albăstrele, pentru galben se folosea șofranul sau frunze de ceapă galbenă, iar pentru nuanțe de mov, gospodinele foloseau sucul de afine.



12