Nu suntem singuri! Au fost interceptate semnale radio dintr-o altă galaxie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nu suntem singuri! Au fost interceptate semnale radio dintr-o altă galaxie

Tehnologie 10 Ianuarie 2019 / 11:47 1003 accesări

Semnale radio repetate provenind dintr-o altă galaxie, situată la o distanță de aproximativ 1,5 miliarde de ani lumină, au fost detectate de cercetătorii canadieni, aceasta fiind doar a doua oară când este observat un astfel de fenomen, potrivit The Independent.

Descoperirea adâncește misterul privind acest fenomen, dar oferă și o potențială oportunitate de a înțelege sursa semnalelor dintr-o galaxie situată la miliarde de ani lumină de Terra.

Semnalele radio repetate ar putea avea multe surse, de la stele care au explodat la comunicare extraterestră. Însă, până acum, cercetătorii nu au reușit să afle originea fenomenului. Semnalele durează doar o milisecundă, dar sunt transmise cu aceeași cantitate de energie produsă de Soare în 12 luni.

Cercetătorii spun că unul dintre semnale s-a repetat de șase ori, aparent din același loc. Din cele aproximativ 60 de semnale radio detectate până în prezent, numai unul s-a repetat, până la cel detectat recent.

Noua descoperire aparține cercetătorilor care se ocupă de proiectul Canadian Hydrogen Intensity Mapping Experiment din British Columbia, Canada. Rezultatele studiului lor au fost publicate în revista Nature.

Cercetătorii spun că fenomenul arată că, dincolo de Terra, există "o populație substanțială" de semnale radio repetate. Cele două seturi detectate până în prezent le vor permite să stabilească diferențele dintre cele care se repetă și cele singulare, sursele acestora, dar și să observe viitoare semnale radio.

"Oricare este sursa acestor unde radio, este interesant de văzut cât de mare este aria de frecvențe pe care le poate produce. În unele modele sursa nu poate produce nimic sub o anumită frecvență", mai spun cercetătorii.

Din cele 13 semnale radio care au fost detectate în decurs de doar trei săptămâni, cel puțin șapte au fost înregistrate la frecvența de 400 MHz, cea mai joasă observată până în prezent.

Specialiștii spun că ar putea exista și mai multe semnale radio, dar la frecvențe mult prea joase pentru a fi detectate.

(stiripesurse.ro)



12