Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a făcut apel la membrii partidului să critice opoziţia în loc să critice formaţiunea pe bloguri sau la televizor, spunând că nu trebuie să se exagereze cu înţelegerea democraţiei din partid. Udrea a declarat, la Consiliul de Coordonare Judeţean al PDL Cluj, că democraţia nu înseamnă ca cineva să îşi facă imagine pe seama partidului, pentru că, fără partid, niciun membru nu valorează mare lucru. Cu siguranţă, afirmaţiile ei sunt foarte adevărate atunci când vine vorba chiar de persoana ei, iar în ceea ce priveşte democraţia din partid este ştiut faptul că, la şedinţele de partid, membrii vin cu ideile lor şi pleacă cu ideile liderului suprem. „Trebuie să ne pregătim pentru câştigarea alegerilor viitoare. Criza ne-a dat şansa să arătăm că PDL este partidul oamenilor care fac. Trebuie să fim partidul care a luat în piept problemele, le-a rezolvat şi a scos ţara din criză. Trebuie să vedem ce facem şi în interiorul partidului, care este, de departe, cel mai democrat partid, dar cred că nu trebuie să exagerăm a înţelege democraţia“, a afirmat Udrea.