De Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei, celebrată ieri, 28 iulie, Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) a organizat, prin mai multe filiale zonale, acţiuni pentru a susţine cauza pacienţilor cu afecţiuni hepatice de pretutindeni. Reprezentanţi ai APAH-RO, împreună cu partenerii şi colaboratorii săi, au desfăşurat un eveniment inedit, ce va contribui la încercarea de a doborî un record din Guinness Book, înregistrat anul trecut: „cei mai mulţi oameni care, în intervalul a 24 de ore, realizează cele trei gesturi-simbol: nu văd, nu aud, nu vorbesc… despre rău”. Iniţiativa aparţine organizaţiilor internaţionale Alianţa Mondială pentru Hepatită (WHA) şi Asociaţia Europeană a Pacienţilor cu Boli de Ficat (ELPA), din care face parte APAH-RO, susţinută în ţară de Asociaţia Pacienţilor Cronici din România (APCR).
„Ieri, comunitatea pacienţilor cu hepatită din întreaga lume s-a reunit pentru o nouă acţiune de conştientizare asupra importanţei depistării la timp a afecţiunilor hepatice şi pentru combaterea stigmatizării, printr-o nouă încercare de a intra în Cartea Recordurilor. România este singura ţară din lume care s-a înscris cu trei locaţii pentru realizarea sincronului prin gestică, timp de 15 secunde („nu văd, nu aud, nu vorbesc”), aspect raportat comisiei Guinness. În acelaşi timp, în mai multe zone din ţară au avut loc diverse acţiuni de sensibilizare”, potrivit reprezentanţilor APAH-RO. Ei au mai precizat că prin crearea evenimentelor globale se poate demonstra că mişcarea pentru combaterea hepatitei este mai puternică decât oricând.