Nuca de cocos, un fruct din Pomul Vieții

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nuca de cocos, un fruct din Pomul Vieții

Lifestyle 21 Februarie 2018 / 10:42 4570 accesări
Medicina modernă a descoperit că nuca de cocos are o multitudine de beneficii nutritive

Medicina modernă a descoperit că nuca de cocos are o multitudine de beneficii nutritive

Nuca de cocos, fructul unei specii de palmier, poate fi o parte importantă a dietei umane deoarece conţine vitamine şi minerale valoroase.

Nucile de cocos în momentul când sunt mai tinere, au cele mai multe efecte benefice asupra sănătăţii. Miezul alb este moale şi are calităţile remarcabile de a vindeca şi a reface ţesuturile oxidate şi deteriorate, şi de a îmbunătăţi funcţionarea sistemului nervos.

Nucile de cocos păroase şi maro sunt nucile mature. Acestea conţin de asemenea apa de cocos, miezul alb, care nu mai este moale, ci fibros şi are o combinaţie unică de acizi graşi, conform www.viataverdeviu.ro.

Atât pulpa, apa de nucă de cocos, laptele şi uleiul pot fi folosite în prepararea unei game largi de mâncăruri sănătoase. Fiind un aliment complet, potrivit www.coconutresearchcenter.org, acest fruct reprezintă una dintre principalele surse de hrană pentru unele populaţii din insulele din zona de sud a Pacificului. Pentru calităţile fructelor sale cocotierul este numit adesea "Pomul vieţii".

Timp de secole, în medicina tradiţională nuca de cocos a fost folosită ca un remediu pentru: greaţă, erupţie cutanată, febră, dureri de urechi, dureri de gât, bronşită, pietre la rinichi, ulcer, astm, sifilis, hidropizie, dureri de dinţi, vânătăi şi păduchi. Medicina modernă a descoperit că nuca de cocos are o multitudine de beneficii nutritive.

Uleiul de cocos este obţinut din nucile mature şi are o aplicare largă în industria cosmetică fiind o componentă a diferitelor loţiuni pentru mirosul plăcut şi pentru proprietatea de a îmbunătăţi hidratarea şi nivelul lipidic al pielii.

Deşi este plin de grăsimi saturate, uleiul de cocos nu dăunează ci din contră ajută la creşterea colesterolului HDL (cel bun) şi la scăderea LDL (cel rău), precum şi a obezităţii abdominale, indică www.sunwarrior.com. Ajută la absorbţia mineralelor, factor important în întărirea danturii şi a oaselor şi, de asemenea, dă un aspect plăcut şi sănătos părului, pielii şi unghiilor.

Apa pură de nucă de cocos este una dintre cele mai puternice surse de electroliţi găsite în natură. Conţine enzime bioactive, ce îmbunătăţesc digestia ajutând la eliminarea toxinelor. Ajută şi la reglarea presiunii arteriale datorită conţinutului ridicat de potasiu. Săracă în calorii, dar bogată în potasiu, calciu, magneziu, fosfor şi sodiu, este considerată o băutură energizantă naturală, care le este de mare ajutor sportivilor de performanţă, conform www.symptomfind.com. Totodată, hidratează, suprimă pofta de mâncare şi este recomandată de nutriţionişti în curele de slăbire.

Laptele de cocos, bogat în nutrienţi, precum vitaminele C, E, B1, B3, B5 si B6, este foarte hrănitor. El conţine şi minerale precum fier, seleniu, calciu şi magneziu. Este o bună alternativă pentru persoanele care au intoleranţă la lactoză. Conţine acid lauric, un puternic antiviral şi antibacterian, care distruge microorganismele patogene, protejându-ne organismul de infecţii şi virusuri, potrivit www.bbcgoodfood.com. Aproximativ 50% din nuca de cocos este acid lauric.

Miezul de la nucă de cocos, bogat în acizi graşi saturaţi, cu cantităţi moderate de proteină şi un indice glicemic redus, gustos şi bogat în antioxidanţi, ajută la reducerea nivelului de colesterol din sânge, contribuind la scăderea riscului de boli cardiovasculare. Are un conţinut ridicat de fibre, ceea ce conferă starea de saţietate pentru mai mult timp şi ajută la reglarea tranzitului intestinal. Bogat în grăsimi bune şi în proteine, protejează ficatul şi colecistul şi ajută la refacerea organismului contracarând efectele consumului de alcool şi ale fumatului.

Vitaminele, în special cele din complexul B, au rolul de a combate anemia, de a stimula măduva osoasă să producă celule ale sângelui, ajută la refacerea structurilor nervoase şi la creşterea longevităţii neuronilor etc. Mai mult, nuca de cocos conţine toată gama de vitamine liposolubile, precum şi câteva din vitaminele hidrosolubile, antioxidanţi care previn stresul oxidativ şi scad riscul de cancer.



12