Începerea sezonului estival şi apariţia a numeroase locuri de muncă în turism şi construcţii au făcut ca numărul de şomeri care au participat la Bursa locurilor de muncă organizată reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Constanţa să fie mai mic decât de obicei. Manifestarea, care a avut loc în staţiunea Olimp, a oferit persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă 72 de oferte, din partea a 12 agenţi economici. Potrivit datelor AJOFM, la bursă au participat 157 de persoane. „Printre participanţi s-au numărat şi 40 de tineri şomeri şi persoane defavorizate din mediul rural, cu domiciliul în judeţul Olt. Aceştia fac parte din grupul ţintă al proiectului „O şansă tinerilor din mediul rural”, al cărui beneficiar este AJOFM Olt şi AJOFM Constanţa este partener”, a declarat purtătorul de cuvânt al Agenţiei constănţene, Gabriela Spătaru. Din numărul total al persoanelor prezente, 25 au fost încadrate pe loc.
• FĂRĂ MOTIVE DE BUCURIE • În condiţiile în care, începând cu luna mai, rata şomajului la nivelul judeţului Constanţa a început să scadă, mulţi dintre şomeri găsindu-şi o slujbă de sezon în turism sau construcţii, nu este de mirare că numărul celor care au participat la această ediţie a Bursei locurilor de muncă a fost mai mic decât la începutul anului, când la evenimente de acest gen participau sute de şomeri. Potrivit datelor AJOFM, în judeţul nostru, la sfâşitul lunii mai, era de 3,6%, în scădere faţă de lunile precedente (în aprilie, rata şomajului a fost de 4,4%, iar în martie rata a fost de 5,2%). La nivel naţional, în aprilie, rata şomajului era de 5,4%. Potrivit specialiştilor în domeniul Muncii, deşi scăderea ratei şomajului este o veste bună, nu trebuie să ne bucurăm foarte tare de acest lucru, în condiţiile în care posturile ocupate sunt sezoniere, ceea ce înseamnă că vor dispărea la sfârşitul verii. Odată cu dispariţia locurilor de muncă, vor reapărea şi şomerii, atât la nivelul judeţului Constanţa, cât şi în întreaga ţară, în condiţiile în care mulţi dintre cei veniţi să muncească pe litoral vara provin din alte judeţe.