Număr record de angajați în Germania

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Număr record de angajați în Germania

Externe 04 Ianuarie 2016 / 16:16 516 accesări

Numărul de persoane angajate a crescut în Germania la cel mai ridicat nivel de la reunificarea țării în 1990, evoluția fiind susținută de situația bună a economiei și de afluxul mare de muncitori veniți din afara țării, precum cei din România și Bulgaria, dar și din Grecia, Portugalia și Spania.

Aproximativ 43 de milioane de persoane au avut, anul trecut, loc de muncă în cea mai mare economie a Europei, în creștere cu 0,8% față de anul precedent. Astfel, 2015 a devenit al 12-lea an de creștere consecutivă, potrivit datelor Biroului Federal de Statistică, citate de Reuters. De asemenea, tot mai multe persoane care locuiau deja în Germania și-au găsit slujbe, beneficiind de îmbunătățirea situației economiei. Potrivit statisticii germane, numărul de angajați a crescut în urma intrării pe piața muncii de persoane provenite din estul Europei, inclusiv România, Bulgaria și Croația, dar și din țările lovite puternic de criză, precum Grecia, Portugalia și Spania. Rata șomajului s-a situat, în cea mai mare parte a anului trecut, aproape de minimul istoric, iar în luna noiembrie se afla la 6,3%. Croații pot lucra fără restricții în Germania, începând din luna iulie, în timp ce pentru români și bulgari, acestea au fost ridicate în totalitate în 2014.

Germania a înregistrat, anul trecut, un număr record de imigranți din afara UE, de 1,09 milioane, potrivit presei locale. Mulți dintre aceștia nu și-au găsit încă un loc de muncă, iar o corelație între aceștia și numărul de persoane angajate este foarte redusă, a afirmat un oficial al statisticii germane.

Citește și:

Ce oferte au tinerii care vor să lucreze în UE

Cine ar putea fi scutit de impozitul pe venit?

Vrei salariu mare? Du-te în Capitală!

O imensă barjă plutește în derivă în Marea Nordului. Aproape 300 de angajați, evacuați!

Taguri articol


12