Număr record de candidaţi pentru Premiul Nobel pentru Pace în 2009

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Număr record de candidaţi pentru Premiul Nobel pentru Pace în 2009

Monden 28 Februarie 2009 / 00:00 493 accesări

Preşedinţii american, Barack Obama şi francez, Nicolas Sarkozy, figurează printre cele 205 persoane şi organizaţii, un număr record, nominalizate pentru acordarea Premiului Nobel pentru Pace. ”Am primit 205 candidaturi, dintre care 33 ale unor organizaţii”, a declarat, vineri, directorul Institutului Nobel din Oslo, Geir Lundestad. ”Este un nou record după cel din 2005, cînd au fost depuse 199 de candidaturi”, a declarat acesta. Identitatea candidaţilor este ţinută secretă timp de 50 de ani dar anumite nume pot fi făcute publice, dacă propunătorii decid să lanseze public candidatura protejaţilor lor. Barack Obama şi Nicolas Sarkozy figurează, astfel, pe lista candidaţilor din acest an.

”O nominalizare nu oferă o garanţie a decernării Premiului Nobel pentru Pace din partea Comitetului Nobel”, a precizat Lundestad. Mii de persoane, între care parlamentari şi miniştri, laureaţi precedenţi, membri ai anumitor organizaţii internaţionale, anumiţi profesori universitari şi chiar Comitetul Nobel însuşi au posibilitatea să propună o candidatură. Numele laureatului sau laureaţilor va fi anunţat în octombrie. Anul trecut, prestigoasa distincţie a fost acordată fostului preşedinte şi mediator finlandez, Martti Ahtisaari.

Taguri articol


12