Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a primit, în perioada 15 iunie - 31 iulie 2009, un număr de 1.669 de proiecte conforme pentru finanţare nerambursabilă prin Măsura 322 - „Renovarea şi dezvoltarea satelor”. Valoarea acestor cereri de finanţare depăşeşte 4 miliarde de euro, cu mult peste alocarea financiară aferentă măsurii care este de 738,09 milioane de euro. Această sesiune a fost ultima pentru depunerea proiectelor de renovare şi dezvoltare a satelor, alocîndu-se astfel toată suma rămasă disponibilă în acest moment pentru această măsură. „Va urma o perioadă foarte încărcată pentru Agenţie, ţinînd cont de numărul record de proiecte pe care le-am primit şi de personalul insuficient de care dispunem. Urmează cele mai importante etape procedurale, cea de stabilire a eligibilităţii şi cea de acordare a punctajelor de selecţie. Va fi o concurenţă foarte mare între proiecte şi foarte multe nu vor primi, din păcate, finanţare. Dacă privim partea bună a lucrurilor, putem spune că vor fi cîştigătoare proiectele cu adevărat foarte bune”, a declarat directorul general al APDRP, Mihai Gavril Vădan. Cele mai multe proiecte au fost depuse în Regiunea 3 Sud-Muntenia, (309 cereri de finanţare) şi în Regiunea 1 Nord-Est, (303 cereri de finanţare). În perioada 2007 - 2013, Măsura 322 dispune de o alocare totală de 1,54 miliarde de euro pentru finanţarea unei palete largi de acţiuni, atît de infrastructură rurală, cît şi de servicii pentru populaţia locală sau conservare a tradiţiilor.