Număr record de jurnalişti ucişi în 2009

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Număr record de jurnalişti ucişi în 2009

Monden 06 Ianuarie 2010 / 00:00 274 accesări

În anul ce tocmai s-a încheiat, 121 de jurnalişti au fost ucişi în 25 de ţări, un număr record, în creştere cu 33% faţă de 2008, potrivit statisticilor publicate marţi, de organizaţia neguvernamentală Presse Embleme Campagne (PEC), cu sediul la Geneva. ”Anul 2009 a fost un an negru pentru mass-media din întreaga lume”, a subliniat secretarul general al PEC, Blaise Lempen. ”În medie, în 2009 au fost ucişi zece jurnalişti pe lună, de către grupări armate, reţele criminale, guverne şi în atentate teroriste. Mulţi alţi jurnalişti au fost răpiţi sau constrânşi la tăcere ori la exil, iar regula rămâne impunitatea”, susţine el. Bilanţul a crescut după cel mai mare masacru din istorie comis într-o singură zi împotriva jurnaliştilor, estimează ONG-ul: 31 dintre ei au fost executaţi la 23 noiembrie, într-un masacru care a vizat un candidat în alegerile locale din provincia Mindanao din sudul Filipinelor. Această ţară, cea mai periculoasă în 2009, cu 38 de ziarişti ucişi, cumulează, alături de alte cinci, Mexic, Somalia, Pakistan, Rusia şi Irak, două treimi dintre decesele reporterilor.

Taguri articol


12