IZVORUL FĂCĂTOR DE MINUNI Situată pe malul Dunării, în apropierea localităţii Ostrov, Mănăstirea Dervent este o oază de linişte pentru oricine alege să vină aici în pelerinaj. Legenda spune că împăratul Leon se plimba prin aceste locuri şi a întâlnit un bătrân orb, care l-a rugat să îi dea apă să bea. Împăratul a fost îndemnat de Maica Domnului să intre în pădure, pentru că acolo va găsi apa cu care să îi spele ochii orbului, lucru pe care acesta l-a şi făcut, astfel bătrânul recăpătându-şi vederea. Astfel, împăratul a hotărât să ridice aici o mănăstire. „Din mărturia localnicilor şi a arheologului Petru Diaconu, izvorul s-a oprit din a curge în momentul în care lăcaşul a fost închis de comunişti. Acesta izvora doar în prima vineri după Paşte, însă din 1990 a început să curgă şi la sărbătorile mari sau atunci când un copil curat se ruga. Nu am consemnat minunile care au fost săvârşite, dar numărul mare de credincioşi care vin aici reprezintă dovada puterii izvorului. Ne-am pregătit pentru această sărbătoare timp de trei săptămâni”, a mărturisit, vineri, stareţul Mănăstirii Dervent, părintele Andrei Tudor. În zilele noastre, izvorul descoperit de împăratul Leon este vizitat anual de mii de credincioşi convinşi că apa de aici este făcătoare de minuni şi că vindecă boli. „Am venit pentru a asista la slujbă şi pentru a lua apă de la izvorul sfânt. Am o soră bolnavă şi m-am rugat pentru ea. Am să îi duc apă sfinţită să bea, pentru că am auzit că face minuni”, a spus o femeie venită tocmai din Vaslui. O alta este convinsă că apa cu care va stropi casa îi va aduce numai bucurii şi sănătate, aşa că a venit de la Medgidia să participe la slujba de sfinţire a apei.
SFINŢIREA APELOR La slujba de sfinţire a apei a participat Înaltpreasfinţitul (IPS) Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de un sobor de douăzeci de preoţi, doi dintre ei fiind de origine bulgară. Aceştia au pornit în procesiune pe drumul către izvor alături de credincioşii care au asistat răbdători la slujbă. „Acum o săptămână era durere, acum este dragoste. Cu adevărat această sărbătoare a început după ce biserica a trecut prin sânge, cu adevărat apa s-a sfinţit ca să aducă în sufletele oamenilor prospeţime. A bătut Sfântul Andrei cu toiagul în pământ şi a izvorât apa care vindecă bolnavii”, a spus IPS Teodosie. Drumul până la izvor este unul al mântuirii, potrivit tradiţiei creştine, şi, deşi este anevoios, fiind acoperit cu pietriş, oamenii îl parcurg cu nădejdea că vor ajunge la izvor şi vor fi binecuvântaţi de Maica Domnului.
PESTE 10.000 DE CREDINCIOŞI Stareţul mănăstirii a spus că, încă de joi seara, peste 300 de credincioşi au venit la Mănăstirea Dervent să asiste la slujba Sfântului Maslu, ţinută special pentru bolnavi. Până vineri, la slujba de sfinţire a apelor, unii au dormit direct pe iarbă, alţii s-au cazat la mănăstire sau au dormit în maşini. Potrivit reprezentantului Grupării Mobile „Tomis” Constanţa, loc. col. Dinu Nicuşor, la această sărbătoare au participat 10.000 de pelerini, iar 50 de jandarmi au asigurat ordinea. Nu au fost semnalate incidente şi, spre deosebire de alţi ani, credincioşii nu s-au îmbulzit să ia apa sfinţită, ci au stat la rând până ce jandarmii le-au umplut sticlele, după care s-au îndreptat către autobuze sau către maşinile personale.