A început numărătoarea inversă a sesiunii din vară a examenului de Bacalaureat. Şase zile despart elevii de prima probă a Bac-ului, programată luni, 10 iunie. După rezultatele dezastruoase din ultimii ani şi procentul mic al promovaţilor, dar şi după sesiunea specială de Bac din mai dedicată olimpicilor şi sportivilor de performanţă, care a lăsat un gust amar cadrelor didactice, nici sesiunea ce urmează nu se anunţă cu note spectaculoase. Dovada o constituie simulările organizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa care au arătat că elevii nu sunt pregătiţi. În plus, nici rezultatele finale ale Bac-ului special, după contestaţii, care au crescut cu câteva sutimi procentul promovaţilor, de la 49,76% la 50,23%, cu un singur promovat, nu schimbă prea mult situaţia dramatică.
CENTRE PROBE SCRISE ŞI ORALE În Constanţa s-au format 51 de centre unde elevii vor susţine probele orale, mai multe decât anul trecut, şi alte 22 de centre unde se vor susţine probele scrise. În prezent, încă se formează comisiile de Bac care vor avea grijă ca examenul de maturitate să se deruleze fără probleme. Prezenţa camerelor de supraveghere va fi condiţie obligatorie, ca şi anul trecut. „La nivelul judeţului Constanţa sunt 61 de unităţi liceale cu peste 7.000 de elevi aflaţi în anii terminali”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Constanţa, Cristina Ivan. Acolo unde şcolile au prea puţini elevi care susţin examenul maturităţii, ei vor fi repartizaţi într-unul din cele 51 de centre. Conform calendarului sesiunii din vară a examenului de Bac, între 10 şi 12 iunie are loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală la limba română iar între 13 şi 14 iunie are loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală la limba maternă. În 17 iunie se reiau probele. Până în 21 iunie este evaluarea competenţelor digitale, urmând ca între 25 şi 28 iunie să fie evaluate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Potrivit programării, probele scrise încep în 1 iulie cu limba şi literatura română, continuă în 2 iulie cu limba şi literatura maternă, în 3 iulie este proba obligatorie a profilului, iar în 5 iulie este proba la alegere a profilului şi specializării şi ultima a examenului. Primele rezultate sunt programate în 8 iulie.