Numărul copiilor miliardari din Rusia a crescut cu 50’% în ultimul an şi, potrivit revistei de afaceri „Finans”, a crescut de două ori şi averea acestora, ridicându-se la 250 de miliarde de dolari. Revista publică astăzi lista completă a celor mai bogaţi moştenitori din Rusia în 2010. Averile lor sunt calculate prin împărţirea averii estimate a părinţilor la numărul de copii legitimi. Cifra trebuie să fie mai mare de un miliard.
Iusuf Alekperov, fiul celui mai important acţionar de la Lukoil, este pe primul loc în topul celor mai bogaţi moştenitori din Federaţia Rusă. Motivul pentru supremaţia lui Iusuf Alekperov îl reprezintă faptul că el este singur la părinţi şi, totodată, singurul moştenitor. Revista „Finans” a apreciat averea directorului general al companiei Lukoil, Vagit Alekperov, la aproape 11 miliarde de dolari în topul său al celor mai bogaţi oameni din Rusia publicat în luna februarie. Al doilea loc este ocupat de singurul fiu al lui Aleksei Kuzmişev, un acţionar major la Alfa Group, unul dintre cele mai mari conglomerate financiar-industriale private din Rusia. Averea sa este estimată la peste şapte miliarde de dolari. Cel de-al treilea loc le-a revenit lui Oleg şi Marina Deripaska, copiii proprietarului şi preşedintelui RusAL, Oleg Deripaska, cu aproape şapte miliarde de dolari fiecare.
Averea cumulată a copiilor miliardari din Rusia a crescut de la 107 miliarde la 250 de miliarde de dolari. De asemenea, numărul moştenitorilor a crescut de la 54 la 86.