76.144 de turişti, din care 3.817 străini, au fost înregistraţi oficial în weekend-ul trecut în staţiunile de pe litoral, în condiţiile în care, în statistici, nu sînt incluşi şi turiştii cazaţi la persoane particulare sau cei din campinguri. Potrivit unei statistici oferite de către Asociaţia Litoral - Delta Dunării, dintre cei peste 76.000 de turişti, cei mai mulţi turişti, 25.470, s-au aflat la Mamaia, 1.470 dintre ei fiind străini, staţiunea fiind urmată de Neptun, cu 19.182 de turişti, din care 940 străini, iar alţi peste 15.000 de turişti s-au aflat în Năvodari, Eforie, Mangalia şi Vama Veche. Cei mai puţini turişti cazaţi în structurile hoteliere s-au aflat în Constanţa (1.119) şi Techirghiol (1.300). Conform datelor primite de la Asociaţia Litoral, numărul de turişti este în continuă creştere. Dacă în perioada 27 - 28 iunie, în unităţile de cazare de pe litoral erau înregistraţi aprox. 55.700 de turişti, în weekend-ul trecut, numărul turiştilor a depăşit 76.000.