Numărul femeilor din Congresul SUA, în scădere pentru prima dată în 32 de ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Numărul femeilor din Congresul SUA, în scădere pentru prima dată în 32 de ani

Externe 05 Noiembrie 2010 / 00:00 383 accesări

Numărul femeilor alese în Congresul american ar urma să scadă pentru prima dată în ultimii 32 de ani, după ce toate rezultatele definitive ale alegerilor legislative de la mijlocul mandatului vor fi cunoscute. Anul 2010 urma să fie ”anul femeilor” în SUA. Şi totuşi, numărul de femei alese ar putea scădea în Senat de la 17 la 15 din totalul de 100 şi de la 73 la 70 din 435 în Camera Reprezentanţilor, potrivit previziunilor publicate miercuri de Center for American Women and Politics (CAWP), o organizaţie independentă care susţine alegerea femeilor în instituţii politice. Dacă ultimele rezultate aşteptate nu aduc surprize, numărul femeilor din Congres ar urma să scadă astfel de la 90 la 85. Va fi prima oară după 1978 când numărul de femei din Congres se reduce în SUA, potrivit datelor CAWP.

SUA va pierde poziţia 73 în ceea ce priveşte reprezentativitatea feminină, pentru a se situa între Albania şi Coreea de Nord, trei locuri mai jos, conform informaţiilor furnizate de Uniunea Interparlamentară (UIP). În mod simbolic, preşedintele democrat al Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, va avea un succesor republican, foarte probabil conservatorul John Boehner, chiar dacă ea a reuşit să îşi păstreze mandatul în această Cameră din partea statului California. Numărul candidatelor la alegerile primare a atins însă niveluri-record în acest an. Urmând exemplul lui Sarah Palin, candidata republicană la vicepreşedinţia americană în 2008, alături de John McCain, 128 de femei s-au prezentat la alegerile primare republicane. Observatorii au prezis atunci că 2010 va fi ”anul femeilor”. Candidatele ultraconservatoare, numeroase şi foarte mediatizate, au fost supranumite Mama Grizzlies de către Sarah Palin. Fosta candidată dorea astfel să sublinieze calităţile acestor femei care ar urma să protejeze SUA aşa cum nişte ursoaice au grijă de puii lor. Dar urşii au dispărut după alegerile primare, comentează AFP. Două treimi dintre candidatele republicane au înregistrat înfrângeri. De partea democraţilor, numărul candidatelor la alegerile primare s-a diminuat uşor în raport cu 2006 şi 2008. Multe dintre cele care au trecut cu succes etapa alegerilor primare erau deja membre ale Congresului din partea democraţilor, fiind nefavorizate de o conjunctură politică favorabilă din punct de vedere global republicanilor. ”A fi deja membră a Congresului, pe de o parte şi democrată, pe de altă parte, înseamnă să ai ghinion”, a declarat Debbie Walsh, directoare la Center for American Women and Politics (CAWP), de la universitatea Rutgers.

Conjunctura economică dificilă ar reprezenta o altă problemă pentru candidate, ”pentru că în aceste cazuri, alegătorii au tendinţa să creadă că femeile nu sunt la fel de competente ca bărbaţii în domeniul economic”, a explicat, pentru USA Today, în timpul campaniei, realizatoarea de sondaje Celinda Lake, care consiliază Partidul Democrat.

Taguri articol


12