Hipertensiunea arterială (HTA) este o importantă problemă de sănătate la nivel mondial, anunţă reprezentanţii Societăţii Române de Hipertensiune (SRH). În România, prevalenţa HTA este de peste 40% în rândul populaţiei adulte. Totodată, controlul tensiunii arteriale la hipertensivii trataţi este sub 10%.
Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că, în lume, există peste un miliard de oameni care suferă de HTA, iar cel târziu în 2025 numărul persoanelor care vor avea această boală va ajunge la 1,56 miliarde. Acest context alarmant pentru sănătatea publică a determinat înfiinţarea SRH, organism ştiinţific care urmăreşte să dezvolte programe de instruire intensivă pentru specialişti şi să susţină campanii de informare şi educare cu privire la importanţa depistării precoce şi a tratamentului adecvat în HTA, în rândul publicului larg. Societatea şi-a stabilit misiunea de a contribui la depistarea, evaluarea şi tratamentul HTA. Prin acest obiectiv, SRH urmăreşte reducerea impactului negativ al acestei afecţiuni asupra stării de sănătate a populaţiei ţării. „SRH, deşi constituie un proiect tânăr, are ambiţia unei instituţii mari. Încă de la înfiinţare, obiectivul primar a fost să devină un liant între specialiştii din ariile medicale care se ocupă de HTA: medicina internă, cardiologia, diabetologia şi nutriţia, neurologia, nefrologia, endocrinologia, medicina generală, pediatria şi chiar ginecologia. Am pornit la drum cu elan şi cu proiecte îndrăzneţe, atât ştiinţifice, cât şi dedicate prevenţiei în rândul populaţiei. Aşa s-a întâmplat ca, la foarte puţin timp de la înfiinţare, SRH să fie coordonatorul celui de-al doilea studiu epidemiologic al Societăţii Europene de HTA”, a declarat preşedintele SRH, prof.univ.dr. Maria Dorobanţu.