Numărul şi valoarea incidentelor de plată, în creştere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Numărul şi valoarea incidentelor de plată, în creştere

Economie 07 Iulie 2006 / 00:00 1456 accesări

Numărul şi valoarea incidentelor de plată reclamate la Banca Naţională a României sînt în creştere, astfel că întărirea disciplinei de plăţi şi o mai bună coordonare a politicilor macroeconomice sînt două din direcţiile de acţiune care trebuie avute în vedere pentru îmbunătăţirea stabilităţii financiare, se arată într-un raport al BNR privind stabilitatea financiară. "Creşterea numărului şi a valorii incidentelor de plată reclamate la BNR demonstrează că disciplina în plăţi solicită în continuare o atenţie aparte", menţionează banca centrală. Ponderea sumelor refuzate la plată în totalul restanţelor faţă de furnizori reprezintă 5%, ceea ce presupune păstrarea vigilenţei cu privire la dinamica evoluţiei acestui indicator. BNR propune două soluţii pentru îmbunătăţirea disciplinei în plăţi: publicarea pe site-ul băncii centrale a tuturor persoanelor care au generat incidente de plată şi modificarea reglementărilor astfel încît să crească perioada de interdicţie privind emiterea de instrumente de plată pentru aceste persoane. În ceea ce priveşte coordonarea politicilor macroeconomice, raportul menţionează că BNR are capacitate limitată de a lupta singură împotriva inflaţiei, din cauza numeroşilor factori exogeni, cum ar fi ponderea importantă a preţurilor administrate în indicele preţurilor de consum, rigidităţile structurale din economie şi gradul ridicat de euroizare.

Potrivit raportului băncii centrale, în lipsa unei mai bune coordonări între politica fiscală, a veniturilor şi cea monetară, utilizarea în exces de măsuri din ultima categorie de politici va afecta inclusiv stabilitatea financiară prin creşterea exportului de intermediere financiară cu risc scăzut şi afectarea echilibrului extern ca urmare a aprecierii excesive a monedei naţionale. Un alt factor care poate duce la creşterea stabilităţii financiare este reforma rapidă a sistemului de pensii. Convergenţa şi restructurarea economiei solicită investiţii ridicate, iar aceste procese imprimă deficitului de cont curent un caracter structural şi persistent pe termen mediu. "Economisirea reprezintă o componentă importantă asupra căreia trebuie să se îndrepte politicile publice. În acest sens, reforma sistemului de pensii reprezintă un pas necesar, deşi impactul pe termen scurt şi mediu asupra deficitului fiscal ar fi negativ", se mai arată în raport. Reorientarea sistemului financiar spre atragerea de resurse de pe piaţa internă poate acţiona în aceeaşi direcţie. Modificarea sistemului de provizionare este un alt element cu impact favorabil asupra stabilităţii financiare.  Creditul a crescut semnificativ în ultimii ani, în timp ce ponderea sumelor restante a scăzut, dar acest indicator poate subevalua riscul de credit existent în sistem, pentru că maturităţile de acordare a finanţărilor sînt tot mai mari, provizioanele sînt prociclice şi ritmul de creştere al împrumuturilor este considerabil superior ritmului în care se înregistrează în bilanţ creditele altele decît cele din categoria standard. Astfel, o soluţie pentru a avea o imagine cît mai fidelă a riscului din creditarea bancară ar putea fi implementarea unui sistem de provizionare cu caracter de prociclicitate mai redus.

Taguri articol


12