Numărul turiştilor pe litoralul românesc ar putea creşte în 2011

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Numărul turiştilor pe litoralul românesc ar putea creşte în 2011

Justiție 07 Februarie 2011 / 00:00 415 accesări

Numărul turiştilor pe litoralul românesc ar putea creşte cu 5% în 2011, la circa 1,4 milioane, conform înscrierilor timpurii, comparativ cu anul trecut, când au fost 1,3 milioane, a declarat consultantul în turism Traian Bădulescu. \"Pe litoralul românesc sunt deja făcute rezervări şi estimăm o uşoară creştere a numărului turiştilor de 5% faţă de anul trecut. În cadrul înscrierilor timpurii sunt reduceri de până la 30% pentru perioada mai-septembrie\" a precizat Bădulescu. Potrivit acestuia, românii vor prefera în acest an destinaţiile clasice şi se vor reorienta spre ţările europene. \"Destinaţiile preferate vor rămâne Bulgaria şi Grecia, iar o cerere mare înregistrată de agenţii este pe destinaţiile Croaţia, Muntenegru şi nordul Africii. Egiptul şi Tunisia vor fi compromise probabil pe termen scurt. Pe destinaţiile externe, reducerile ajung şi până la 35%\" a spus Bădulescu. Consultantul în turism a mai menţionat că în perioada verii au apărut destinaţii noi preferate de români pentru petrecerea concediului, cum ar fi Albania, care are litoral şi climă bună, şi Slovenia.

Taguri articol


12