Numărul victimelor provocate de "atacurile teroriste" a crescut considerabil în 2013, cu 61% în raport cu anul precedent, arată Indexul Global al Terorismului (GTI), dat publicităţii marţi, relatează AFP. Aproximativ 10.000 de "atacuri teroriste" au fost înregistrate anul trecut, în creştere cu 44% în raport cu 2012, provocând moartea a 18.000 de persoane, arată raportul realizat la iniţiativa Institutului australian pentru Economie şi Pace (IEP), dat publicităţii la Londra. Atentatele cu bombă reprezintă majoritatea atacurilor, iar dintre acestea 5% sunt atentate sinucigaşe. Grupările Stat Islamic (SI), al-Qaida, Boko Haram şi talibanii se află la originea a 66% dintre aceste atacuri şi în majoritatea cazurilor înregistrate cu victime, arată raportul, care menţionează că "toate aceste grupări promovează "ideologii religioase având la bază interpretări extremiste ale wahhabism-ului". De asemenea, Irakul este în continuare cea mai afectată ţară, cu 2.492 de atentate şi o creştere cu 164% a numărului de victime (6.362 morţi în urma atentatelor). Afganistanul, Pakistanul, Nigeria şi Siria sunt următoarele dintre cele mai afectate ţări. În total, cele cinci ţări au înregistrat peste 80% din victimele provocate de atentate. Pe de altă parte, atacurile au crescut considerabil şi în alte zone, cu 3.721 atentate înregistrate în restul lumii, care s-au soldat cu moartea a 3.236 persoane în 60 de ţări, o creştere cu 50% într-un an. De asemenea, Indexul identifică 13 state în care riscul terorist este în creştere în anii următori, printre care Angola, Bangladesh sau Iran. În ceea ce priveşte anul în curs, experţii atrag atenţia că bilanţul ar putea fi şi mai grav. "Nu vreau să prezic rezultatul pentru 2014, dar este greu de imaginat că va fi mai bine", a declarat preşedintele IEP, Steve Killelea, citat în raportul Indexul Global al Terorismului. "De la lansarea GTI, în 2012, am observat o creştere semnificativă şi îngrijorătoare a actelor de terorism la nivel mondial", a adăugat el, subliniind că aceste acţiuni au fost comise în cele mai multe cazuri de grupări islamiste radicale, în special sunnite. Ideologia religioasă nu este însă singurul motiv al terorismului, subliniază raportul, care notează că numeroase ţări musulmane nu sunt afectate, ceea ce înseamnă că "este vorba şi despre factori sociali, politici şi geopolitici".