Programul The Mission din acest an este completat cu Antipop aka Télépopmusik, Bogdan, Vali Chincisan (visuals) şi Guy J. Evenimentul va avea loc pe data de 12 martie, la Arenele Romane din Bucureşti, iar săptămâna trecută, organizatorii au anunţat participarea unuia dintre fondatorii genului electroswing: Parov Stelar şi band-ul său. De asemenea, numele lui John Digweed va completa line-up-ul primei ediţii din 2011.
Parov Stelar, alias Marcus Füreder, provine din Austria şi în anii ’90, a încercat o carieră solo, însă zece ani mai târziu, şi-a înfiinţat propriul label. După succesul avut după lansarea primelor single-uri, artistul a hotărât să aducă alături de el pe scenă un întreg band. Astfel, în 2005, a pus bazele propriului band care îi poartă numele. Primul concert în România a avut loc în urmă cu trei ani. De atunci, englezul a revenit în ţara noastră atât singur, cât şi alături de colegii săi de trupă. Anul trecut, Parov Stelar Band a susţinut numeroase show-uri, atât pe scena Festivalului Peninsula de la Târgu-Mureş, cât şi la Iaşi sau la Bucureşti. Membrii trupei sunt: Max the Sax, alias Markus Ecklmayr (saxofon), Beate Baumgartner (voce), Gianna Charles (voce), Willie Larsson jr (tobe), Michael Wittner (bass) şi Parov Stelar (DJ).
Preţul biletelor la acest party este de 45 lei, în avans, pe bilete.ro, 70 lei, la intrare, în seara evenimentului sau 100 lei, la categoria VIP, tichetele fiind disponibile doar prin comandă telefonică.