Numele preşedintelui Nicolas Sarkozy este din nou menţionat în cazul Bettencourt, declaraţia unui martor sugerând că preşedintele francez s-ar fi adresat familiei de miliardari pentru a le cere bani în vederea finanţării campaniei sale prezidenţiale. Site-ul de informaţii Mediapart a publicat, luni, mărturia unui fost şofer al cuplului Bettencourt în perioada 1994-2004, Dominique Gautier, care se adaugă elementelor deja existente ce sugerează că Sarkozy le-ar fi cerut bani celor doi pentru campania sa electorală. Şoferul povesteşte cum, în timpul unei discuţii telefonice pe care ar fi avut-o la începutul anului 2007 cu fosta guvernantă a soţilor Bettencourt, o anume Nicole Berger, decedată în septembrie 2008, aceasta i-ar fi spus că Sarkozy a venit să caute bani la familia Bettencourt, în plină campanie electorală. Potrivit acestuia, guvernanta avea probabil aceste informaţii de la Liliane sau Andre Bettencourt, de care a rămas foarte apropiată, după ieşirea sa la pensie, la începutul anilor \'90.
Recent, mai multe organizaţii de presă au acuzat puterea de la Paris că îi supraveghează pe ziariştii care anchetează scandaluri potenţial stânjenitoare pentru preşedintele Nicolas Sarkozy, cum este cazul Bettencourt/Woerth. Principalul colaborator al preşedintelui francez, secretarul general al Palatului Elysee, a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că va depune o plângere împotriva site-ului de informaţii Mediapart.