Premierul turc în exerciţiu şi preşedinte ales, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat că numele succesorului său la conducerea Guvernului va fi făcut public la 21 august, la finalul unei reuniuni a Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), a relatat, vineri, presa turcă. AKP, partidul aflat la putere, a decis să convoace, la 27 august, un congres extraordinar, care va fi însărcinat cu numirea oficială a liderului său, care ulterior va deveni prim-ministru.
Aflat la conducerea Guvernului din 2003, Erdogan urmează să fie învestit oficial şef al statului la 28 august, după victoria sa de duminica trecută, cu 51,8% din voturi, din primul tur al scrutinului prezidenţial, disputat pentru prima dată prin vot universal direct. Cotidianul apropiat regimului ”Yeni Safak” a scris în ediţia de vineri că Erdogan l-a recomandat pe actualul său ministru de Externe, Ahmet Davutoglu, pentru a-i succede la conducerea AKP şi a Guvernului. Presa turcă a vehiculat şi numele actualilor vicepremieri Bulent Arinc şi Ali Babacan. După ce va fi învestit în funcţia de şef al statului, noul preşedinte, care îi succede partenerului său Abdullah Gul, îl va numi oficial pe noul lider al AKP la conducerea Guvernului.
În vârstă de 60 de ani, Erdogan a promis că va consolida prerogativele şefului statului, un post în general protocolar, pentru a păstra frâiele ţării, atrăgându-şi criticile opoziţiei, care denunţă o derivă autocratică. Într-un discurs rostit miercuri în faţa membrilor AKP, el a respins aceste critici, dar a denunţat din nou reţelele de socializare, pe care le-a blocat temporar în martie, comparându-le cu ”un cuţit în mâinile unui asasin”.